Drogurile fac ravagii în întreaga lume. Sunt un fenomen care pare de neoprit, în condițiile în care traficanții găsesc în permanență trasee prin care să exporte moartea către Europa, iar numărul consumatorilor este în continuă creștere. În România, drogurile au făcut destule victime în accidente în care șoferii au fost găsiți ca fiind consumatori de stupefiante și alcool.
Conducerea sub influența drogurilor se află pe locul 28 la cauzalitate, pietonii sunt vinovați de producerea a 17 % din accidente, iar în acest nedorit top conduc șoferii care nu adaptează viteza la condițiile de drum.
Întrebat despre aceste evenimente care s-au soldat cu tragedii, comisarul-șef Valentin Ioniță – de la Direcția de Poliție Rutieră a IGPR – a explicat, la Gândul Exclusiv, că statisticile privind cauzele producerii de accidente au evidențiat locul 10 la consumul sub influența alcoolului și locul 28 la conducere sub influența drogurilor.
„Aș vrea să vă fac o scurtă trecere în revistă a situației operative, mai presus de toate, să înțelegem care este cu adevărat, nu știu, fenomenul rutier din punct de vedere al killer-ului, cum spunem noi, sau al ucigașului. Aș vrea să punctez faptul că dintre categoriile de participanți la trafic, vinovați de producere a accentului rutier, în primele 10 luni, conducătorii auto au fost evidențiați într-un procent de 82% ca fiind vinovați de producere accidentelor rutiere.
Pe de altă parte, avem pietonul, cu 17%, și celelalte categorii de participanți până la 100%. Dintre cauzele care, să spunem, revin conducătorului auto de producere a accidentelor rutiere, cea mai importantă este viteza neadaptată la condițiile de drum.
Aș vrea să închid această trecere în revistă a cauzalității. Pe locul 10 avem conducerea sub influența alcoolului și pe locul 28 avem conducerea sub influența drogurilor cu șapte accidente, trei morți și cinci răniți grav. Asta la 10 luni din 2023, la nivel național. Dacă îmi permiteți, vă pun în balanță inclusiv prima cauză, viteza neadaptată la condițiile de drum, care are undeva la 545 de accidente grave, cu 211 morți, persoane decedate și 460 de răniți grav la nivel național”, a declarat comisarul-șef Valentin Ioniță la Gândul Exclusiv.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News