Tragedia OceanGate. Carcasa submersibilului era făcută din fibră de carbon expirată

sursa foto: OceanGate, site oficial
sursa foto: OceanGate, site oficial

Un jurnalist care voia să călătorească pe submersibilul Titan a dezvăluit că directorul OceanGate, Stockton Rush, i-a spus că pentru corpul navei compania a folosit fibră de carbon de la Boeing, cumpărată la preț redus pentru că ar fi depășit termenul de valabilitate pentru a mai putea fi folosită la avioane, relatează Insider.

Afirmația uimitoare a venit într-o serie de articole scrise de redactorul șef al Travel Weekly, Arnie Weissmann, care în această săptămână a relatat despre experiențele sale cu compania de scufundări, notează digi24.ro.

Weissmann a scris că urma să se îmbarce pe Titan pentru a vedea Titanicul în luna mai, dar călătoria a fost oprită din cauza vremii. El susține că a fost impresionat de „ceea ce părea a fi o operațiune foarte riscantă”. Expediția trebuia să aibă loc la câteva săptămâni distanță de la tragedia soldată cu moartea a celor cinci pasageri de pe Titan.

Un amănunt i-a dat însă de gândit după discuția pe care a avut-o cu directorul companiei. Stockton Rush i-ar fi dezvăluit că „a folosit fibra de carbon pentru fabricarea Titanului cumpărată la o reducere mare de la Boeing, deoarece materialul a depășit termenul de valabilitate pentru a fi folosit în avioane”, a scris Weissmann.

El își amintește că l-a întrebat pe Rush dacă aceasta este o problemă, iar directorul companiei OceanGate i-ar fi răspuns că termenele de valabilitate au fost stabilite „prea devreme”.

Citeşte aici articolul integral.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL