Tragediile se țin lanț. Incendiu la o maternitate din România

Un incendiu a izbucnit, duminică seară, la Secţia Ginecologie a Spitalului Municipal Urziceni, pompierii şi cadrele medicale evacuând mai mulţi bebeluşi şi mame, fără ca vreo persoană să fie rănită, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, George Damian, a declarat, luni dimineaţă, că incendiul a izbucnit duminică seară, la etajele al treilea şi al patrulea al Spitalului Urziceni, unde se află Secţia Ginecologie.

Conform sursei citate, pompierii şi cadrele medicale au evacuat de la cele două etaje şapte mame şi nouă copii, care au fost mutaţi la etajele inferioare ale spitalului.

„Incendiul a cuprins etajele 3 şi 4, iar pompierii şi cadrele medicale au evacuat în siguranţă, la etaje inferioare, şapte mame şi nouă copii, fără să se înregistreze victime. Focul a fost stins de pompieri în scurt timp”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

 

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: