Transportatorii români, nemulțumiți de polițele RCA

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Transportatorii aflați în platoul Sinteza Zilei susțin că nu poți concura cu firme din țările mari ale Europei când polițele RCA costă și 20.000 de lei în România.

”Lucrez de 18 ani în această meserie. Sunt momente în care simți că nu mai poți, având în vedere concurența pe piața europeană. Și având în vedere concurența noastră cu Polonia, Lituania și Germania, costul per kilometru e la virgulă în acest moment. Când noi plătim 18.000-20.000 de lei RCA și o firmă din Polonia plătește 2.000-4.000 de lei, nu poți fi competitiv în România, iar noi nu ne putem transporta mărfurile”, a declarat Matei Ilie, la Sinteza Zilei.

Există plafonare, dar nu pentru toată lumea

Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor de Transport, a explicat că, deși există o plafonare, aceasta nu este pentru toată lumea.

”Am avut un tarif de primă RCA de la primul protest, din 2016, care a funcționat ok, dar și dispariția din piață a unui număr de doi jucători importanți, care a condus la concentrarea unui portofoliu de clienți către un număr mai mic de asiguratori. Evident, când concentrezi și te duci către o zonă de tip oligopol, și piața nu mai e controlată de trei, în momentul acela lucrurile au început să explodeze”, precizează Hagiu.

Președintele Federației Operatorilor de Transport susține că lucrurile s-au stricat de tot odată cu plafonarea din 2022, când Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a schimbat regulile privind stabilirea tarifului de referință.

”A intervenit în 2022 o plafonare. În raport cu acea plafonare, noi ne-am opus, spunându-le că nu este corect s-o facă pe un alt principiu față de 2016, când a plafonat la valoarea tarifului de referință publicat pe site-ul ASF. De data asta, ei au venit și au spus că plafonăm la valoarea tarifelor practicate de asiguratori”, spune Augustin Hagiu.

Astfel, un asigurator poate vinde către doi clienți, pe aceeași clasă de bonus malus, B0, o poliță RCA de la 4.000 de lei până la 19.000 de lei.

Sistemul bonus malus a fost propus din dorința autorităților de a stimula responsabilizarea în trafic. Prin acest sistem sunt recompensați cei care conduc prudent și sunt penalizați aceia care provoacă accidente.

Dezinformarea din stradă

Augustin Hagiu a mai precizat, la Sinteza Zilei, că a trebuit să se consulte mai multă vreme cu cei din Consiliul director al patronatului pe care îl conduce, întrucât ”dezinformarea din stradă este foarte mare”.

”Așa ceva (protestul – n.r.) nu ar trebui să se mai repete, pentru că riscul de derapaj este uriaș. Când am primit invitația de la dumneavoastră, mi-a trebuit un sfert de oră să mă consult cu consiliul meu director, să analizez prezența aici, în direct. De ce? Pentru că, venind aici, eu risc să se spună că îmi fac imagine, deși nu mai am nevoie. Să mi se spună că vin să confisc protestul. Responsabilitatea mea este uriașă, ca lider de patronat, să fac jocul între cei aflați în stradă – unde dezinformarea e atât de agresivă. Nouă ni s-au tăiat canalele de comunicare cu cei care ar fi trebuit să discute cu presa”, susține Hagiu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: