Trebuie începută curățenia generală. Toți cei care s-au aflat de partea Federației Ruse trebuie anchetați – Radu Carp

Foto INQUAM_Photos_George_Calin

Politologul Radu Carp reaționează după ce șeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat miercuri seară la Antena 3 CNN că în negocierile SUA-Rusia de la Riad, delegația rusă a cerut o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei, inclusiv din România.

„Gata. Trebuie începută curățenia generală. Nu ne mai putem juca. Toți cei care s-au aflat de partea Federației Ruse, în contextul electoral și nu numai, trebuie anchetați. Prezumția de nevinovăție funcționează, desigur dar nu ne putem permite să cedăm în fața Moscovei, cuceriți dinăuntru. Sunt pentru întărirea capacităților militare europene și pentru crearea unei agenții europene de intelligence (nu simulacrul de acum). Pentru a fi rezilienți în fața Moscovei, avem nevoie de o curățenie generală, de un angajament de fidelitate fata de valoarea democrației. Nu mai este timp de compromisuri morale”, scrie Radu Carp, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Șeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat miercuri seară la Antena 3 CNN că în negocierile SUA-Rusia de la Riad, delegația rusă a cerut o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei, inclusiv din România. „Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Diaconescu. Întrebat dacă România are garanții în acest moment că acest lucru nu se va întâmpla, fostul ministru de externe a răspuns: „Nu avem garanții”.

„E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Rusiei și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte de tip Yalta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa, să convingă partea americană pentru divizări în relația transatlantică. Situația se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi. Nu au reușit să-i convingă pe americani. Ei au vrut să meargă la această întâlnire pentru a transmite un semnal, pentru ca Rusia să intre într-o logică de disponibilitate privind criza. Au abordat pragmatic și tranzacționist în sensul asumării unor responsabilități, partajate între europeni și americani privind criza ucraineană.

Atâta vreme cât astăzi concluzia părții americane este aceea că Rusia nu a dat semnale pentru o cosntrucție pozitivă, din perspectiva solicitării Moscovei privind regimul de sancțiuni, SUA nu va ridica regimul de sancțiuni. Situația va evolua. Acum discutăm despre europeni, într-adevăr, președintele Macron și aici aș vrea să fac o paranteză, discuția cu președintele Bolojan a fost extrem de interesantă, la discuție a fost și o întreveredere bilaterală România-Franța. Din câte știu a fost una extrem de bună și președintele Macron și-a asumat și o serie de declarații publice. Se pare că dincolo de anumite disfuncționalități de parcurs, Franța consideră că parteneriatul de 16 ani poate avea în continuare o consecință strategică semnificativă”, a declarat Diaconescu.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: