Trei africani și un român, în cursa pentru postul de secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei

Dacian Cioloș
Sursă foto: European Parliament Media Centre / Mathieu CUGNOT

Patru candidaţi s-au înscris pentru alegerea în postul de secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) prevăzute în noiembrie, respectiv rwandeza la final de mandat Louise Mushikiwabo, congoleza Juliana Amato Lumumba, mauritaniana Coumba Bâ şi românul Dacian Cioloş, relatează sâmbătă AFP, transmite Agerpres.

Depunerea candidaturilor s-a încheiat vineri, cu şase luni înainte de alegerile care vor avea loc în Cambodgia cu prilejul celui de al XXI-lea congres al organizaţiei.

Aleasă în 2018 şi în funcţie din 2019, Louise Mushikiwabo, în vârstă de 64 de ani, candidează pentru un al treilea mandat.

Această apropiată a preşedintelui rwandez Paul Kagame, a cărui ministră de externe a fost timp de aproape zece ani (2009-2018), s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe convulsii politice în zona francofonă, în special loviturile de stat din Mali, Niger şi Burkina Faso, trei state membre ale OIF.

După ce au fost suspendate de organizaţie, aceste ţări conduse acum de regimuri militare, care au rupt legăturile cu fostul aliat francez în numele suveranismului, şi-au anunţat plecarea din OIF în martie 2025.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: