România intră în 2024 cu o stare generalizată de apatie socială, pe fondul căreia politicienii pot fie să ducă țara într-un dezastru marcat de radicalism, fie să mențină un status quo mediocru.
România intră în 2024 cu o stare generalizată de apatie socială, pe fondul căreia politicienii pot fie să ducă țara într-un dezastru marcat de radicalism, fie să mențină un status quo mediocru, care să nu poată încuraja germenii unei reformări instituționale necesare.
Anul cu patru scrutine – europarlamentarele, legislativele, prezidențialele și alegerile locale – este, în principiu, o mare fereastră de oportunitate, comparabilă ca potențial politic cu anul 1996, dar cu un potențial civic deocamdată mult sub angajarea socială care l-a învins atunci pe Ion Iliescu. Totuși, nici febra socială înaltă, cum a fost momentul 1996, nu poate reforma politicul de una singură, în lipsa politicienilor pentru care democrația reprezentativă, și nu cea delegativă, este miza.
Este util să punctăm că România intră în acest ciclu electoral cu trei deficite majore, vulnerabilități care au fost cultivate de clasa politică de la putere din ultimii ani, tocmai pentru a fi speculate electoral:
- Deficitul instituțional, cu precădere cel al instituției prezidențiale.
Începută spre finalul primului mandat al lui Klaus Iohannis, golirea funcției prezidențiale de atributele ei constituționale semnificative a atins apogeul în acest penultim an de „domnie” a lui Klaus Iohannis. Termenul ales nu este unul ironic, ci unul care definește mai degrabă felul suveran în care Iohannis s-a raportat la funcția prezidențială, atât în ceea ce privește simbolismul, cât și ermetismul, probat prin lipsa stridentă de transparență în ceea ce privește cheltuielile administrației cu turneele externe ale președintelui.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
