Un tren de persoane care circula pe ruta Dorohoi- Iași a fost cuprins flăcări. Trenul Regiotrans, format din două vagoane, plecase din Dorohoi, iar în pasajul Broscăuți motorul celui de-al doilea vagon a luat foc.
Incendiul a avut loc în jurul orei 5.45, când trenul a fost cuprins flăcări. În momentul în care trenul Regiotrans a luat foc, în cel de-al doilea vagon se afla doar controlorul, iar călătorii din primul vagon au fost evacuaţi de urgenţă.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale. Aceştia au stins cu greu focul care se extinsese, iar flăcările erau puternice şi fumul intens.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News