Fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, şi-a asigurat susţinerea electorală din partea leadership-ului republican al Camerei Reprezentanţilor, după ce şi „numărul 3” al majorităţii republicane din această cameră a Congresului, Tom Emmer, i-a oferit miercuri sprijinul pentru a fi desemnat candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale.
„Democraţii au transmis clar că vor folosi toate instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru a încerca să-l menţină la putere pe Joe Biden cu politicile lui eşuate. Nu le putem permite asta. Este momentul ca republicanii să se unească în jurul favoritului clar al partidului nostru”, a îndemnat Tom Emmer, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
El a mai subliniat că este „mândru” să-l susţină pe Donald Trump.
Acesta din urmă se află în fruntea sondajelor pentru alegerile primare în urma cărora republicanii îşi vor desemna candidatul pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în noiembrie.
Conform mediei sondajelor calculate de website-ul FiveThirtyEigh, Trump se află mult în faţa celorlalţi principali contracandidaţi republicani, aceştia fiind guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, şi fosta ambasadoare la ONU, Nikki Haley.
Trump, scos de pe buletinele de vot în două state
Sprijinul lui Tom Emmer pentru Trump vine după cel oferit deja de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, de liderul majorităţii republicane din această cameră, Steve Scalise, şi de Elise Stefanik, preşedinta Confederaţiei Republicane, entitatea însărcinată, printre altele, cu alegerea leadership-ului republican şi cu aprobarea strategiei de comunicare. Fostul preşedinte a primit de asemenea sprijinul preşedintelui Comitetului Naţional Republican din Congres, Richard Hudson.
Totuşi, candidatura lui Donald Trump pentru un nou mandat prezidenţială riscă să fie pusă sub semnul întrebării de numeroasele dosare penale cu care el se confruntă şi pe care le consideră o folosire a sistemului de justiţie împotriva sa de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden pentru a-l împiedica să mai candideze contra acestuia din urmă.
Mai mult, Curtea Supremă din statul Colorado şi cea din statul Maine l-au declarat pe Trump neeligibil pentru alegerile primare republicane în aceste state, invocând asaltul simpatizanţilor lui Trump asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021 şi al 14-lea amendament al Constituţiei americane ce permite impunerea interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese în cazul persoanelor care au participat la o insurecţie. Însă Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, este cea care va lua hotărârea definitivă în acest caz.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News