Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi un proiect de lege pentru reducerea vârstei de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani, în condiţiile în care forţele armate rămân fără oameni în faţa invaziei ruse, informează AFP.
Proiectul de lege, care a fost adoptat în urmă cu un an de parlamentari şi aştepta promulgarea de către preşedinţie, va intra în vigoare miercuri, a precizat Rada, parlamentul Ucrainei, pe site-ul său.
Guvernul ucrainean trebuie apoi să alinieze diferitele texte de reglementare la noua situaţie privind mobilizarea în termen de şase luni.
Înrolarea în armată este dezbătută de mai multe luni în Ucraina.
Armata ucraineană a suferit pierderi a căror amploare este ţinută secretă, iar acum, spre deosebire de începutul conflictului, are dificultăţi în găsirea de voluntari pentru front.
Rada votase în prima lectură în februarie o serie de măsuri menite să faciliteze mobilizarea, după ce un prim proiect pregătit de guvern a fost trimis înapoi pentru rescriere în urmă cu câteva săptămâni.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News