Uniunea Europeană pregătește o reformă controversată a drepturilor pasagerilor aerieni, care reduce despăgubirile pentru întârzierile și anulările zborurilor, stârnind critici atât din partea consumatorilor, dar și a companiilor aeriene. Miniștrii Transporturilor din blocul comunitar și-au dat vineri acordul asupra noului regulament, a relatat Le Figaro.
Miniștrii Transporturilor din Uniunea Europeană au adoptat vineri un text de compromis care reformează regulamentul privind despăgubirile pentru pasagerii aerieni. Noile reguli reduc despăgubirile acordate în caz de întârziere sau anulare a zborurilor, în schimbul introducerii unor drepturi procedurale noi.
Potrivit textului, despăgubirea maximă pentru zborurile de până la 3.500 km, inclusiv cele intra-europene, va fi limitată la 300 de euro și se va aplica doar după o întârziere de cel puțin 4 ore. Pentru zborurile mai lungi, suma va fi de maximum 500 de euro, dar numai dacă întârzierea depășește 6 ore.
Decizia a stârnit reacții dure din partea asociațiilor de consumatori: „Aceasta nu este o reformă, ci o demontare țintită și masivă. Dacă această versiune revizuită va intra în vigoare, până la 60% din cazurile actuale de despăgubire ar dispărea”, a avertizat Jan-Frederik Arnold, CEO al platformei Flightright, care ajută pasagerii să își recupereze compensațiile.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News