Elena Lasconi a acuzat, miercuri seară în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din anul 2024, anulate între timp, liderii coaliției au pus presiuni pe ea să numească „un anume șef la SRI”, fără să ofere alte date concrete în acest sens.
„Am avut o discuţie cu liderii partidelor la guvernare, dar nu voi da nume, ca să pun un anumit om şef la SRI. Şi am refuzat. Eu nu tranzacţionez. Mie nu îmi trimite nimeni… Era după primul tur şi să fac o promisiune”, a declarat Elena Lasconi în timpul dezbaterii de miercuri, citată de News.ro.
Lasconi a fost întrebată, ulterior, dacă se mai anulau alegerile în cazul în care ar fi promis să facă respectiva numire.
„Nu mi s-a spus asta, dar acolo a mers… Sunt lucruri grave care se întâmplă în țara asta. Sunt lucruri urâte. Nu vă dau nume”, a adăugat Elena Lasconi.
Totodată, întrebată dacă au existat martori la acea discuție, Lasconi a subliniat că au fost prezenți „trei oameni”.
„Eu vreau ca în fruntea serviciilor să fie oameni competenți și profesioniști”, a adăugat candidata care a ajuns anul trecut în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, anulate între timp.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News