ULTIMA ORĂ Datele privind înmatriculările auto din România au fost schimbate, se ….pierduseră peste 2.000 de mașini

Sursa foto: Unsplash

Direcția din Ministerul de Interne care se ocupă de înmatricularea autovehiculelor din România a schimbat datele pe luna decembrie, modificând implicit și cifrele pe întreg anul 2023. Ca urmare a acestei modificări, scăderea din luna decembrie nu mai este atât de mare, relevă datele analizate acum de Profit.ro.

Piața auto din România a scăzut cu numai 6,14%, potrivit noilor date, direcția punând această eroare pe seama unei… defecțiuni tehnice. Totalul vehiculelor înmatriculate în România este acum de 15.298 unități, în luna decembrie, față de 12.424, câte fuseseră anunțate inițial.

Pe segmente, autoturismele au acum un total de 11.373 unități înmatriculate, față de 9.250 unități, câte fuseseră anunțate inițial, iar scăderea pe acest segment nu este de 25,63%, un procent alarmant, ci doar 8,56%, după cum reiese din datele DRPCIV actualizate.

Vehiculele comerciale ușoare (LCV) au înregistrat un volum de 1.435 unități, în creștere cu 5,28%, o situație mult mai bună față de cea inițială, în care se anunța o scădere de 10 procente cu 1.228 de unități înmatriculate.

Deși nu a fost comunicată cauza defecțiunii, cel mai probabil o parte dintre datele unora dintre mărcile din piață nu au fost introduse în sistemul de calcul al DRPCIV, unul care este destul de rudimentar, dacă analizăm calitatea statisticilor transmise public, prin site-ul de specialitate.

Cifrele preliminare, analizate de Profit.ro, arată că se „pierduseră” 664 de automobile Dacia, 181 Skoda, 162 Toyota, 137 Hyundai, 126 Renault și mai puține de la celelalte mărci.

România este singura țară din UE care nu are date oficiale sistematizate din partea unei instituții a statului român, jurnaliștii fiind nevoiți să-și calculeze singuri statisticile centralizate pe mai multe luni, pe întreg anul sau pe mărci și modele, având în vedere că DRPCIV publică doar datele brute, lunare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL