Vineri, teroriști din Statul Islamic au executat în public un jurnalist. De această dată un cameraman irakian, în vârstă de 37 de ani, fratele său și alți doi civili au fost executați de jihadiști.
Raad al-Azzawi avea trei copii și a fost răpit de gruparea jihadistă la 7 septembrie. Încă de atunci Statul Islamic a a amenințat că îl execută pe motiv că a refuzat să lucreze pentru grupare, potrivit Reporteri fără Frontiere (RSF).
Tot vineri, surse ale securității locale au susținut că șase persoane din orașul Az-Zab, situat la 90 de kilometri vest de Kirkuk, au fost executate în public, informează Agerpres. Cele șase persoane au fost acuzate că s-ar fi implicat în organizarea unei rezistențe sunnite în fața ofensivei în regiune a Statului Islamic.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News