Un alt personaj controversat s-a înscris în AUR. A fost acuzat de violență domestică

Sursa foto: Facebook

Fostul șef al Poliției de Frontieră Timiș și al Direcției Generale Anticorupție Timiș, Cornel Iureș, recent pensionat și căsătorit cu o ucraineancă, a intrat în AUR, devenind purtătorul de cuvânt al AUR Timiș.

Pe numele său a fost solicitată, anul trecut, emiterea unui ordin de protecție ca urmare a unor agresiuni față de soția sa ucraineancă, refugiată în România după începerea războiului.

Potrivit adevarul.ro, Iureș a declarat că a ales să intre în AUR pentru că se regăsește în ideile promovate de acest partid.

„În calitatea mea de tânăr student în Academia de Poliție am jurat, printre altele, să îmi apăr țara cu prețul vieții. Mi-am slujit țara așa cum am știut și cum am putut, fără cei patru ani de Academie, vreo 26 de ani și un pic.

Oamenii ăștia, actualii mei colegi, au un program pe care îl urmează, un slogan în care eu mă regăsesc. Dau exemplu cele patru substantive: libertate, credință, familie, națiune. În toate aceste elemente eu mă regăsesc”, a afirmat fostul ofițer DGA.

Iureș și-a bătut soția în trecut

Referitor la scandaul privind violența domestică, Iureș susține că dosarul a fost închis după ce soția sa și-a retras plângerea și nu crede că acest episod îi poate afecta cariera politică.

„Acel ordin de protecție s-a încheiat în urma deciziei judecătorului, în urma faptului că soția mea a cerut să se înceteze orice restricție față de mine pentru a se întoarce și a trăi alături de soțul ei legitim, noi fiind împreună și în momentul de față.

Ce a fost sau ce nu a fost e o chestiune pe care o știu doar eu. Nu cred că prin această secvență din trecutul meu aș putea aduce un minus-valoare partidului al cărui membru am devenit”, a mai mai precizat Cornel Iureș.

În 2013, Cornel Iureș a fost implicat într-un grav accident rutier. Șef al DGA de la vremea respectivă, el a ajuns la spital în stare gravă, dar a supraviețuit.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: