Un american în vârstă de 13 ani este prima persoană care a reuşit să învingă Tetris, forţând jocul video clasic al Nintendo, vechi de mai bine de trei decenii, să treacă la „ecranul morţii”, potrivit Reuters.
Willis Gibson, cunoscut sub numele de streamer Blue Scuti, a spus „Please crash” în timp ce aranja piesele de puzzle care se prăbuşeau în cascadă pe ecran şi, câteva momente mai târziu, şi-a îndeplinit dorinţa când jocul a îngheţat, ceea ce l-a determinat să exclame în mod repetat „Oh, Doamne!”, într-un videoclip încărcat pe YouTube la 2 ianuarie.
Gibson a doborât recordurile mondiale pentru scorul general, nivelul atins şi numărul total de linii, potrivit 404 Media.
„Este incredibil”, a declarat pentru Reuters Vince Clemente, CEO al Classic Tetris World Championship.
„Dezvoltatorii nu credeau că cineva va ajunge vreodată atât de departe, iar acum jocul a fost învins oficial de o fiinţă umană”.
Anterior, doar un program de calculator cu inteligenţă artificială reuşise să învingă Tetris, a declarat Clemente.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News