Un bărbat din Suceava și-a dezgropat prietenul mort de o săptămână pentru că a visat că a înviat

Sursă foto: Facebook/ Caracter ilustrativ

Momente stranii într-un cimitir din județul Suceava, unde polițiștii au fost anunțați că un bărbat și-a dezgropat un prieten care murise recent pentru că a visat că era în viață.

Astfel, în dimineața de 2 aprilie, polițiștii de la secția rurală Ipotești au fost anunțați de un preot din comuna Verești că un mormânt din cimitirul local fusese profanat. La rândul său, preotul fusese alarmat de familia defunctului că a găsit mormântul săpat și capacul de la sicriu deschis.

Polițiștii au elucidat misterul în scurt timp. L-au identificat pe un bărbat de 45 de ani, dintr-o localitate vecină, care și-a recunoscut imediat fapta.

Acesta le-a spus polițiștilor că este simpatizant al cultului ”Oastea Domnului”, la fel ca și decedatul, iar pe data de 28 martie a fost la înmormântare și că în noaptea următoare l-a visat pe „fratele Viorel”.

A interpretat visul ajungând la concluzia că decedatul a înviat și s-a dus să-l dezgroape.

Astfel, s-a dus în cimitir în mijlocul nopții și a început să sape până a ajuns la sicriu și i-a deschis capacul. Dar nu s-a oprit aici și i-a anunțat pe membrii familiei că „Viorel a înviat”.

Bărbatul de 45 de ani a fost dus de polițiști la Secția de psihiatrie, urmând să fie expertizat, și au făcut dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: