Un dragor maritim al Forţelor Navale Române se va integra într-un grup operativ pentru combaterea minelor marine

Nava americana
Sursa foto: Facebook

Un dragor maritim al Forţelor Navale Române se va integra, de la începutul lunii viitoare, într-un grup operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră.

Reprezentanţii Forţelor Navale Române au transmis că dragorul maritim 30 ”Sublocotenent Alexandru Axente” a plecat, miercuri, din portul militar Constanţa, pentru a se integra în grupul operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră (MCM BS TG – Mine Countermeasures Black Sea Task Group).

”După ieşirea din port, dragorul, care face parte din Divizionul 146 Nave Minare-Deminare, a executat activităţi de cercetare contra minelor şi a însoţit nava-şcoală Mircea – care execută un marş internaţional de instrucţie în Marea Mediterană, până la intrarea în strâmtorile turceşti, pentru a elimina orice pericol de navigaţie.

Alături de nave militare ale Bulgariei şi Turciei, dragorul maritim 30 va face, în perioada următoare, o escală în portul Istanbul, din Turcia, unde luni, 1 iulie, se va activa gruparea navală MCM BLACK SEA, din al cărei stat major fac parte şi doi ofiţeri români de marină”, au afirmat reprezentanţii Forţelor Navale Române.

Ulterior, navele din compunerea acesteia vor executa un marş spre portul Burgas şi vor participa, în perioada 6-12 iulie, la Exerciţiul multinaţional BREEZE 24, organizat de Forţele Navale ale Bulgariei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: