Un economist dă verdictul: Instituțiile statului ar trebui reduse cu cel puțin 40%

Sursa foto: Adrian Negrescu

Economistul Adrian Negrescu a vorbit despre necesitatea urgentă a reformei aparatului bugetar din România. Potrivit acestuia, numărul instituțiilor statului ar trebui redus cu cel puțin 40%, întrucât multe dintre ele au devenit irelevante în contextul economic actual.

„Cred că trebuie să reducem cel puțin 40% dintre instituțiile statului pentru că multe dintre ele au devenit irelevante în actualul context economico-social, în contextul în care economia, România se enclavizează din punct de vedere social și economic, oamenii pleacă din mediul rural spre orașele mari, acolo unde să își găsească un loc de muncă, să aibă o viață mai bună. Sunt din ce în ce mai multe localități părăsite și tu în continuare menții cheltuieli uriașe cu funcționarea unor aparate publice în care pilele, cunoștințele și relațiile din rândul partidelor se află în prim plan”, a declarat Negrescu, pentru DC News.

El a subliniat că acest sistem ineficient pune în pericol atragerea fondurilor europene, având în vedere că noua Comisie Europeană va introduce un mecanism de absorbție care va favoriza doar proiectele concrete de dezvoltare locală.

„Gândiți-vă că inclusiv noua Comisie Europeană va introduce un nou mecanism de absorbție a banilor europeni, nu se vor mai da bani cum s-au dat până acum pentru construcția de drumuri, pentru construcția de rețele de gaze, de școli și săli de sport care de fapt sunt săli de nunți și de cumetrii în România. Nu, se va merge doar pe proiecte concrete de dezvoltare locală care să includă o componentă de business, care să includă companii care să dezvolte proiecte la nivel local”, a adăugat economistul.

Negrescu a exprimat și o mare temere cu privire la lipsa de oameni pregătiți pentru a implementa aceste reforme, menționând că România riscă să nu aibă resursele necesare pentru a face față acestor provocări.

„Mi-e teamă că România nu are oameni de valoare, oameni pregătiți și dornici să facă aceste reforme cruciale”, a spus acesta.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: