Un leu salvat dintr-un restaurant se bucură de prima zăpadă, la un sanctuar din Kosovo

Sursă foto: pixabay

Un leu și niște urși care nu mai hibernează, dintr-un sanctuar din Pristina, Kosovo, se bucură de zăpadă, spre deliciul vizitatorilor. 

Prima ninsoare din această iarnă a reprezentat un motiv de bucurie pentru un leu și mai mulți urși dintr-un sanctuar din Pristina, capitala Kosovo.

Un leu s-a bucurat de primii fulgi de nea, înainte de a intra rapid la căldură, scrie Reuters. Îngrijitorii i-au instalat în adăpost un încălzitor pentru a-l apăra de temperaturile care au scăzut sub zero grade Celsius.

Știm că acesta nu este mediul lor perfect pentru a supraviețui, dar am creat un loc plăcut pentru iarnă și am instalat un încălzitor care îl ajută foarte mult, deoarece pisicile mari au nevoie de temperaturi mult mai ridicate„, a transmis Albana Hoti, șefa departamentului de gestionare a animalelor și a instalațiilor din cadrul sanctuarului, conform Reuters.

Numele leului este Gjon și a fost salvat, în urmă cu un an, dintr-un restaurant local. Acolo era ținut pentru a amuza clienții. Leul așteaptă să fie transportat în Africa de Sud, dar după ce vor fi rezolvate toate obstacolele legale.

Urșii care nu mai hibernează au fost scoși din habitatul lor natural încă de când erau pui, de aceea se joacă în zăpadă în loc să doarmă, însă 16 dintre urșii din sanctuar intră în hibernare completă.

În sanctuarul din Pristina trăiesc 20 de urși bruni, alături de acest leu. Organizația non-profit Four Paws International, dedicată salvarii animalelor, administrează acest loc.

Povestea urșilor este asemănătoare cu cea a leului Gjon, animalele au fost ținute în cuști, în restaurantele locale, pentru distracția clienților, după ce au fost scoase din pădurile din împrejurimi.

Patru sau cinci dintre urșii noștri nu intră într-o hibernare completă pentru că nu au experimentat niciodată viața lor sălbatică și asta este tot ce pot face, hibernează puțin și apoi ies din nou afară.„, a explicat Albana Hoti.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: