Un oficial al guvernului din Paraguay a fost înlocuit după ce s-a descoperit că a semnat un memorandum de înțelegere cu reprezentanții unei țări fictive conduse de un guru indian care este căutat de poliție pentru agresiuni sexuale, potrivit The Guardian.
Arnaldo Chamorro, șef de cabinet al Ministerului Agriculturii din Paraguay, a fost înlocuit miercuri după ce s-a constatat că a semnat o „proclamație” cu reprezentanți ai Statelor Unite ale Kailasei.
Pe site-ul Kailasei, țara fictivă este descrisă ca reprezentând „renașterea civilizației antice hinduse iluminate, care este readusă la viață de hinduși strămutați din toată lumea”. Țara este condusă de un guru auto-proclamat, Nithyananda, care este căutat de autoritățile din India pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care se numără și cazuri de agresiune sexuală. Nu se știe unde a fugit Nithyananda.
Printre altele, în „proclamația” din 16 octombrie se menționa că guvernul din Paraguay ar trebui „să ia în considerare, să exploreze și să încerce să stabilească relații diplomatice cu Statele Unite ale Kailasei” și să susțină aderarea țării „la diferite organizații internaționale, inclusiv, printre altele, la Națiunile Unite”, potrivit unei copii a înțelegerii postate pe rețelele sociale.
Reprezentanții țării fictive s-au întâlnit cu Chamorro și ministrul agriculturii, Carlos Gimenez, după cum chiar Chamorro a dezvăluit într-un interviu la radio.
În timpul interviului, Chamorro a recunoscut că nu știe unde se află Kailasa și a spus că a semnat acest acord, pe care l-a descris drept un „memorandum de înțelegere”, după ce reprezentanții Kailasei au promis că vor ajuta Paraguay cu mai multe probleme, inclusiv în legătură cu irigația.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News