Un patron de azile de bătrâni fără autorizaţie a încercat să îşi dea foc în faţa Primăriei Constanţa

Sursă foto: Facebook / 112

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care deţine azile de bătrâni care funcţionau fără autorizaţie a încercat să îşi dea foc în faţa Primăriei Constanţa.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi joi dimineaţa, cu privire la faptul că un bărbat ar ameninţa că-şi va da foc în faţa Primăriei municipiului Constanţa.

“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 54 de ani. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional, în baza Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a anunţat IPJ Constanţa, conform news.ro.

Potrivit unor surse, bărbatul respectiv este cel care ar deţine azile de bătrâni în Eforie Nord, care funcţionau fără autorizaţie. Acest caz este investigat de poliţiştii constănţeni, care miercuri au făcut mai multe percheziţii.

“Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează patru percheziţii domiciliare în municipiul Constanţa şi staţiunea Eforie Nord, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, înşelăciune, falsul în declaraţii, exercitarea fără drept a unei profesii şi evaziune fiscală”, a anunţat miercuri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa

Sursa citată a precizat că acţiunea vizează o societate comercială care deţine trei cămine de îngrijire a persoanelor vârstnice în staţiunea Eforie Nord şi care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei sociale, fără autorizaţie.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: