Final de poveste. Smart Radio, proiect în care au fost parteneri, în ultima perioadă, Adrian Sârbu şi jurnalistul Marius Tucă, dispare şi din Bucureşti, ultima licenţă pe care o mai deţinea (107,3 FM).
Societatea care opera licenţa de radio, Radio Smart SRL, a intrat în faliment, iar lichidatorul judiciar al societăţii a notificat astfel Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la încetarea emisiei începând cu 3 martie 2025.
Valentin Nicolau a încetat din viaţă în ianuarie 2015, iar în luna octombrie a aceluiaşi an, postul de radio a fost preluat de Marius Tucă. Proiectul a crescut apoi sub „bagheta” lui Tucă. În timp l-a cooptat şi pe Marius Manole, alături de care a făcut o perioadă matinalul. În timp, reţeaua Smart FM a crescut, după ce societatea a câştigat mai multe frecvenţe radio în Câmpina, Târgovişte şi Ploieşti.
În februarie 2019, Marius Tucă a bătut palma cu Adrian Sârbu pentru a dezvolta împreună mai multe produse media, printre care şi televiziunea Smart TV. Tot atunci, o firmă controlată de Adrian Sârbu a intrat cu 50% în societatea Radio Smart SRL.
Parteneriatul de business dintre Sârbu şi Adrian Sârbu a fost unul de scurtă durată. În februarie 2022 au început să apară informaţii despre ruptura dintre cei doi, după cum Paginademedi.ro a relatat AICI.
În acelaşi an, Tucă a dat în judecată Aleph Media, societatea care opera televiziunile Aleph care aparţin tot lui Adrian Sârbu. Un an mai târziu, Tucă a şi câştigat procesele.
În tot acest timp, Smart Radio a început să aibă probleme financiare, iar din cauza datoriilor la stat nu a mai putut depune documentaţia completă pentru prelungirile de licenţe. Astfel Smart FM a pierdut, una câte una, aproape toate licenţele, în afara de cea din Bucureşti, cea mai importantă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News