METEO Un val de aer rece va lovi România. Cum va fi vremea în prima zi din 2024

Sursa foto: Pixabay

Cu toate că în primele zile ale noului an se vor înregistra temperaturi ridicate, de la sfârșitul săptămânii vremea se va schimba dramatic. O masă de aer rece va pătrunde până în regiunea țării noastre, fiind așteptate ninsori și temperaturi scăzute în unele zone, conform Meteoradar.

„Vremea caldă de la sfârșitul lunii decembrie va continua și în prima săptămână din ianuarie. Chiar dacă extinderea unei zone de presiune scăzută dinspre vest va aduce și zile mai mohorâte, cu ploi slabe în unele regiuni, temperaturile vor fi cu până la 3 – 7 grade mai mari decât ar fi normal.

Maximele zilnice vor trece în continuare de 10 grade în multe părți ale țării, iar minimele nu vor scădea prea mult sub pragul de îngheț. În general, ne vom bucura de o vreme specifică mai degrabă pentru începutul lunii martie.

Ninsori și precipitații însemnate

Totodată, vremea va deveni mai rece, la început în Scandinavia și în nordul Rusiei, ulterior aerul rece va ajunge treptat și la latitudini mai sudice, inclusiv până în zona României.

„Dincolo de acest punct, evoluția vremii va depinde foarte mult, printre altele, de traiectoria exactă a pătrunderii reci în Europa. De exemplu, dacă aerul rece va ajunge până în bazinul central-nordic al Mării Mediteraneene, acest lucru va favoriza formarea unor cicloni care pot ulterior să aducă ulterior precipitații însemnate și în România, inclusiv ninsori pe arii extinse.

Cum va fi vremea luni, 1 ianuarie

Prima zi din acest an ne aduce vreme caldă, întrucât maximele termice se vor situa între 3 și 13 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 și 6 grade Celsius.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: