Sumele din impozitul pe construcţii speciale, care va fi redus de de la 1,5% la 1%, vor ajunge la primării după ce taxa va fi colectată la bugetul de stat, urmând ca ulterior va fi stabilit mecanismul de transfer către bugetele locale, a declarat ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu.
„Este o reducere consistentă, cu 33%, a impozitului pe construcţii, ceea ce înseamnă, implicit, diminuarea poverii fiscale pentru mediul de afaceri. Am ajuns la această soluţie urmare a consultărilor cu reprezentanţii investitorilor şi ai Comisiei de politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor”, a spus ministrul Finanţelor.
Petrescu a explicat că sumele încasate din taxa pe construcţii va fi repartizată bugetelor locale, însă pentru o administrare cât mai simplă din perspectiva companiilor, acest impozit va fi colectat iniţial la bugetul de stat, urmând ca prin nome de aplicare să fie stabilit mecanismul de repartizare către bugetele locale.
Modificările adoptate marţi de Comisia de politică economică vor intra în vigoare începând cu 2015, după ce vor parcurge procedura parlamentară, menţionează Ministerul Finanţelor.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News