O consistentă politică de extindere reprezintă una dintre priorităţile preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene, iar obiectivul este sprijinirea cu succes a integrării Republicii Moldova în UE, a declarat luni Miklos Dukai, secretar de stat în Ministerul Administraţiei Publice şi Dezvoltării al guvernului de la Budapesta, citat de MTI.
Extinderea Uniunii Europene ar face mai competitivă cooperarea în cadrul blocului comunitar, oferind totodată noi oportunităţi pentru ţara candidată, a apreciat Miklos Dukai în cadrul unui seminar organizat de Academia Diplomatică a Ungariei.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a subliniat el, a promis un sprijin necondiţionat pentru integrarea Republicii Moldova imediat după ce UE a decis să înceapă negocierile de aderare cu această ţară.
„Întâlnirile în care statele membre îşi împărtăşesc experienţa cu statele candidate reprezintă o oportunitate excelentă de a promova reformele în ţările candidate şi de a contribui la îndeplinirea cerinţelor UE”, a afirmat responsabilul citat. Ungaria, a spus el, este dispusă să împărtăşească Republicii Moldova informaţii şi experienţa sa de 20 de ani ca stat membru al UE pentru a contribui la integrarea acesteia, a adăugat el.
Seminarul, programat pe durata a două zile, este destinat în principal experţilor invitaţi din municipalităţi din Republica Moldova, având drept scop prezentarea unui tablou detaliat al caracteristicilor şi sarcinilor autorităţilor locale din Ungaria, aşa cum sunt menţionate acestea în legislaţia din 2011, pentru crearea „unui sistem modern, eficient din punct de vedere al costurilor şi orientat spre îndeplinirea sarcinilor”.
Cu acest prilej, Miklos Lengyel, secretar de stat adjunct în Ministerul ungar de Externe, a declarat că Republica Moldova este un partener strategic extrem de important pentru Ungaria, conform MTI. Ungaria este decisă să dezvolte atât relaţii bilaterale, cât şi raporturi la nivelul UE cu Republica Moldova, a afirmat Lengyel.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News