Viktor Orban vrea ca persoanele care comit infracţiuni împotriva copiilor să nu beneficieze de graţiere

Sursă foto: Facebook / Orbán Viktor

Premierul ungar Viktor Orbán a declarat, într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook, că ”nu există milă” pentru infractorii pedofili şi a adăugat că, în numele Guvernului, a înaintat o propunere de modificare a Constituţiei pentru a face imposibilă graţierea persoanei care este autoare a unei infracţiuni împotriva unui copil minor, relatează MTI. Anunţul vine într-un moment în care preşedintele Katalin Novak, considerată o apropiată a sa, este acuzată că a graţiat o persoană condamnată pentru complicitate într-un caz de pedofilie.

Acesta a subliniat că există o dezbatere privind grațierea acordată de preşedinte, „dar nu este vorba de o chestiune de dispute juridice, ci de crearea unei situaţii clare, cu o decizie clară, fără echivoc”.

Şeful guvernului de la Budapesta a mai afirmat că şi el are cinci copii şi şase nepoţi şi, dacă nişte persoane s-ar atinge de ei, primul său gând ar fi „să îi despice în două sau să îi taie în bucăţi”.

Prim-ministrul a declarat că trebuie creată o situaţie clară, astfel că, în numele Guvernului, a depus un amendament pentru modificarea Constituţiei care face imposibilă graţierea autorului unei infracţiuni împotriva unui copil minor.

”Este timpul să rezolvăm această problemă”, a punctat Viktor Orbán.

Demersul său vine în contextul în care preşedintele Katalin Novak, considerată o apropiată a lui Orban, a fost acuzată că a graţiat un bărbat acuzat de complicitate într-un caz de abuz sexual asupra copiilor.

Bărbatul a fost condamnat la peste trei ani de închisoare în 2018 pentru că a ajutat la muşamalizarea abuzurilor sexuale comise de directorul unui cămin de copii, care el însuşi a fost condamnat la opt ani pentru abuzul asupra a cel puţin 10 copii între 2004 şi 2016.

Novák, care a acordat graţierea cu ocazia vizitei Papei Francisc în Ungaria din aprilie 2023, a negat că a acţionat necorespunzător şi a respins apelurile pentru o explicaţie oficială cu privire la decizia sa.

„În timpul preşedinţiei mele, nu a existat graţiere pentru pedofili şi nici nu va exista nici pe viitor. La fel a fost şi în acest caz”, a declarat ea.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: