Ungaria se așteaptă la o confruntare la Bruxelles. Szijjarto numește criticile UE la adresa lui Orban „karate oral”

Sursă foto: Facebook / Peter Szijjarto

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a declarat luni că se aşteaptă la o „confruntare” cu omologii săi din UE la Bruxelles, ca urmare a criticilor aduse recentului turneu al premierului ungar, Viktor Orban, la Moscova şi Beijing. Șeful diplomației de la Budapesta spune că aceste critici nu sunt altceva decât „karate oral”.

„Liderii birocraţiei afacerilor externe de la Bruxelles şi ai unor ţări comunitare critică misiunea noastră de pace din cauza frustrării, invidiei şi pentru că au descoperit că strategiile lor sunt greşite”, a scris Szijjarto pe contul său de Facebook, cu puţin timp înainte de a participa la reuniunea miniştrilor de externe de la Bruxelles, notează Agerpres.

Şeful diplomaţiei Ungariei, ţară care deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a făcut astfel aluzie la criticile puternice pe care le-au stârnit la Bruxelles întâlnirile ultranaţionalistului Orban cu preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi Chinei, Xi Jinping, în primele zile ale lunii iulie.

Budapesta apără acel turneu, care a inclus o întâlnire între Orban şi candidatul republican Donald Trump în Statele Unite, şi îl prezintă drept o „misiune de pace”, în ciuda faptului că nu fusese convenită anterior cu restul partenerilor UE, aminteşte EFE.

Orban a dat asigurări că va continua să lupte pentru pace în Ucraina atât timp cât ţara sa deţine preşedinţia semestrială a UE, adică până la sfârşitul lunii decembrie.

Comisia Europeană a anunţat săptămâna trecută că, din cauza călătoriilor „fără mandat” ale lui Orban, nu îşi va trimite comisarii la întâlnirile informale care au loc în Ungaria în timpul preşedinţiei deţinute de ţara central-europeană.

Miniştrii de externe ai UE se întâlnesc luni pentru prima dată după vizitele controversate ale lui Orban şi este de aşteptat să discute despre cum ar trebui să reacţioneze la aceste vizite.

Insinuând că „misiunea de pace” ungară va da roade, Szijjarto a subliniat că în ultimele zile „ministrul de externe elveţian s-a întâlnit cu omologul său rus, miniştrii american şi rus ai apărării au negociat telefonic, preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski a vorbit cu (candidatul republican la preşedinţia SUA, fostul preşedinte Donald) Trump…”.

În acest context, şeful diplomaţiei ungare a calificat drept „infantil” boicotul unora dintre Cei 27 şi a spus că aceste critici nu sunt altceva decât „karate oral”.

„Trebuie să îmbrăcăm astăzi armura (politică). Să ne pregătim pentru confruntarea (politică)! Mergem la Bruxelles, ne aşteaptă Consiliul Afaceri Externe şi colegii noştri miniştri din UE”, a mai scris Szijjarto.

Guvernul lui Orban este considerat cel mai apropiat aliat atât al lui Putin, cât şi al lui Trump, aminteşte EFE.

În acest context, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, la Bruxelles, că miniştrii de externe ai Uniunii Europene vor discuta călătoriile „inacceptabile” ale premierului ungar şi poziţionarea ţării sale cu privire la rolul UE în Ucraina, transmite Reuters.

„Vom discuta despre ceea ce s-a întâmplat şi despre poziţiile asumate de guvernul ungar”, a afirmat Borrell, care a adăugat că statele membre vor trebui să dezbată chestiunea înainte de a lua orice decizii potenţiale privind modul în care trebuie tratată preşedinţia ungară a Consiliului UE în următoarele câteva luni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: