Şase persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs, în noaptea de marţi spre miercuri, în localitatea în Lunca Corbului din judeţul Argeş. Una dintre victime era inconştientă, dar cu funcţii vitale.
UPDATE: ”Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că, un bărbat de 44 de ani, din Slatina, judeţul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65, din direcţia Slatina către Piteşti, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 29 de ani, din Bucureşti”, a transmis IPJ Argeş.
”Având în vedere starea medicală, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Pentru conducătoarea auto, rezultatul testării cu etilotestul, a fost zero”, a mai transmis sursa citată.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Autorităţile din Argeş au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, la un accident rutier în localitatea în Lunca Corbului.
Două maşini s-au ciocnit, iar două persoane au rămas încarcerate, una dintre acestea în stare de inconştienţă.
”În cele două autoturisme erau 6 persoane. Toate cele şase persoane sunt adulţi (două femei şi patru bărbaţi) şi avut nevoie de îngrijiri medicale şi transport la spital”, a transmis ISU Argeş.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News