UPDATE Hidroelectrica s-a listat la Bursa de Valori București. Principalele momente

hidroelectrica
Sursă foto: Facebook / Hidroelectrica

UPDATE 18:15

Hidroelectrica (H2O) a încheiat cu succes cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) realizată vreodată pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), într-o operaţiune care a atras în total 9,28 miliarde lei (1,87 miliarde euro).

Potrivit unui comunicat al BVB, oferta Hidroelectrica, derulată la BVB în perioada 23 iunie – 4 iulie 2023, a devenit, astfel, cea mai mare ofertă din Europa şi a treia cea mai mare din lume luând în calcul IPO-urile realizate până acum în acest an.

Hidroelectrica a debutat pe 12 iulie 2023 pe Piaţa Reglementată a BVB şi a intrat la tranzacţionare sub simbolul H2O. Preţul pe acţiune stabilit în cadrul IPO a fost de 104 lei (21 euro), ceea ce oferă companiei o capitalizare de 46,77 miliarde lei (9,45 miliarde euro).

Raportat la întreaga valoare de piaţă a companiilor listate la BVB, Hidroelectrica reprezintă aproximativ 22% din capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa de capital din România, nivel care a atins 211,77 miliarde lei (42,7 miliarde euro) la finalul primului semestru din acest an.

Fondul Proprietatea (FP), fond de investiţii alternativ administrat de Franklin Templeton International Services, a vândut un pachet de 89,7 milioane de acţiuni reprezentând 19,94% din numărul total al acţiunilor emise de Hidroelectrica. FP a deţinut o participaţie minoritară în Hidroelectrica încă de la înfiinţarea Fondului, în 2005. Statul român reprezentat de Ministerul Energiei în calitate de acţionar majoritar şi-a păstrat participaţia de 80,06% din Hidroelectrica.

„Statul român nu va putea vinde din acţiunile Hidroelectrica în primele 12 luni ulterior listării, cu anumite excepţii prevăzute în prospect. Oferta publică iniţială a fost suprasubscrisă de mai multe ori, iar societatea şi vânzătorul au decis să realoce acţiuni din tranşa investitorilor instituţionali către tranşa investitorilor retail, aceasta fiind suplimentată de la 15% la 20%”, se menţionează în comunicat.

Astfel, investitorilor instituţionali le-au fost alocate 80% din acţiunile din ofertă, iar investitorilor de retail 20% (incluzând acţiunile suplimentare supraalocate în scop de stabilizare).

„La fiecare 100 de acţiuni subscrise, investitorii de retail au primit 32 de acţiuni. Investitorilor de retail care au subscris în primele cinci zile li s-a acordat un discount de 3% din preţul de ofertă. În cele 8 zile ale ofertei, investitorii de retail au plasat aproape 52.000 de ordine de aproximativ 6,3 miliarde lei (1,27 miliarde euro), valoare record pentru subscrierile tranşei de retail la un IPO în România”, se mai precizează în comunicat.

Preţul final de ofertă pentru investitorii care au subscris cu discount a fost de 100,88 lei pe acţiune. Investitorii de retail care au subscris pentru pachetul minim din ofertă (50 de acţiuni) şi care au primit după alocare câte 16 acţiuni au plasat aproape 30% (15.268) din numărul total al tranzacţiilor.

Acţiunile Hidroelectrica pot fi cumpărate în mod transparent prin intermediul brokerilor autorizaţi.

Investitorii care doresc să aibă expunere pe emitentul Hidroelectrica în mod indirect pot investi în fonduri mutuale sau ETF-uri care includ acţiuni listate la BVB, inclusiv Hidroelectrica.

„Felicităm Hidroelectrica şi acţionarii companiei pentru succesul celui mai mare IPO din istoria pieţei de capital româneşti! Pe parcursul derulării ofertei am văzut mii de români care şi-au deschis conturi de tranzacţionare, aceştia au contact cu fenomenul bursier datorită reputaţiei Hidroelectrica”, a afirmat Radu Hanga, preşedintele BVB.

Potrivit acestuia, listarea aceasta deschide noi oportunităţi atât pentru cei 8 milioane de români care investesc indirect pe bursă prin intermediul fondurilor de pensii administrate privat, cât şi pentru românii care doresc să investească în companiile strategice ale României tranzacţionate la bursă, inclusiv pentru cei 500.000 de clienţi ai Hidroelectrica.

„Suntem într-un context bogat în oportunităţi pentru companiile româneşti, iar piaţa locală de capital şi cea bancară sunt pilonii care susţin finanţarea acestora. Noi, ca Bursă, ne îndeplinim cu succes rolul de a asigura companiilor şi statului acces la finanţare, dovadă fiind cele peste 160 de listări din ultimii cinci ani şi a căror valoare se apropie de 10 miliarde euro, incluzând şi această ofertă. Credem că mesajul cel mai important pe care Hidroelectrica îl dă tuturor companiilor Made in Romania este că pot deveni lideri pe piaţa locală şi chiar regională, printr-un model solid de business, şi că piaţa de capital poate finanţa dezvoltarea celor mai ambiţioase planuri”, a subliniat Radu Hanga.

La rândul său, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton România & Portfolio Manager Fondul Proprietatea, a afirmat că „dimensiunea şi succesul răsunător al listării Hidroelectrica reprezintă un rezultat extraordinar pentru numeroşii ani de pregătire, muncă grea şi coordonare care au fost necesari pentru a face din această tranzacţie o realitate”.

„Echipa Franklin Templeton din România a realizat un lucru de care poate fi cu adevărat mândră şi şi a contribuit încă o dată la scrierea istoriei pe piaţa de capital românească. Aş dori să-mi exprim recunoştinţa şi felicitările mele sincere tuturor părţilor implicate. Echipei de la Hidroelectrica, care astăzi îşi începe călătoria ca entitate listată la bursă, vă mulţumesc pentru angajamentul faţă de proces şi vă felicit pentru atingerea acestei realizări. Vă doresc cel mai mare succes în administrarea perlei coroanei pieţei de capital din România”, a spus Johan Meyer.

Totodată, Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, a apreciat că listarea Hidroelectrica este cu siguranţă cel mai important eveniment al pieţei de capital din România în ultimii ani şi reprezintă un moment crucial pentru companie, căreia i se deschid noi oportunităţi de dezvoltare şi creştere.

„Am depus un efort considerabil pentru a ajunge aici, iar când vorbesc despre acest efort mă refer la întreaga echipă: Hidroelectrica, acţionari, autorităţi, consultanţi şi consorţiu de bănci. Am dedicat ani de pregătire, depăşind diverse provocări, printre care menţionez rezolvarea blocajelor decizionale privind investiţiile istorice ale companiei şi obţinerea unei opinii fără rezerve din partea auditorilor. Am urmărit cu atenţie dezvoltarea sănătoasă a afacerii noastre, concentrându-ne exclusiv pe zona energiei verzi, obţinute din surse regenerabile. Am acţionat cu responsabilitate şi grijă, iar rezultatele obţinute în ultimii ani confirmă abordarea noastră”, a susţinut Badea.

Potrivit acestuia, finalizarea IPO-ului nu este doar o realizare remarcabilă pentru Hidroelectrica, ci şi o dovadă a potenţialului imens pe care piaţa de capital românească îl are în contribuţia la creşterea României ca economie, ţară şi naţiune.

„Suntem conştienţi de importanţa acestui moment şi suntem hotărâţi să maximizăm avantajele pe care le oferă listarea, atât în consolidarea poziţiei noastre pe piaţă, cât şi în atragerea de investiţii durabile şi promovarea transparenţei. În numele întregii companii, doresc să adresez sincere mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această listare de referinţă, în special echipei noastre şi colegilor, pentru angajamentul, consecvenţa, grijă şi munca asiduă depuse în realizarea acestui proiect. Dedicarea şi profesionalismul demonstrat de-a lungul întregului proces sunt evidente în interesul semnificativ manifestat de investitori, atât din ţară, cât şi din străinătate. Aceasta reprezintă o confirmare a calităţii afacerii noastre şi a perspectivei sale viitoare”, a punctat preşedintele Hidroelectrica.

La rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB, a declarat că listarea Hidroelectrica este un punct de referinţă pentru piaţa de capital din România.

„Listarea Hidroelectrica a declanşat o energie nemaiîntâlnită pe Bursă, pentru că a pus România în centrul atenţiei unor investitori internaţionali de calibru şi a mobilizat energii considerabile în rândul investitorilor români care au subscris ordine la un nivel record pentru un IPO local. Succesul listării Hidroelectrica a contribuit considerabil la intrarea de noi investitori în piaţă şi împreună cu schimbarea sistemului de impozitare a câştigurilor pe piaţa de capital, continuarea programului de titluri de stat Fidelis şi viitoarele listări anunţate creează premisele ca, pe termen scurt, să depăşim pragul de 200.000 de investitori în piaţa de capital”, a menţionat Tănase.

În opinia sa, efectul Hidroelectrica trece, totodată, graniţele României pentru că o listare de asemenea anvergură are implicaţii semnificative pe mai multe planuri, upgrade-ul de piaţă fiind unul dintre ele.

„Decizia MSCI cu privire la promovarea României în rândul pieţelor emergente depinde şi de acest succes, dar şi de îndeplinirea criteriilor calitative şi cantitative ale furnizorului de indici. Suntem în dialog cu MSCI pentru că o promovare la statutul de Piaţă Emergentă şi din partea lor ar fi o recunoaştere suplimentară a tuturor eforturilor stakeholderilor pieţei de capital”, a adăugat el.

UPDATE 13:53

După încheierea unei operațiuni de piață în valoare de 9,28 miliarde lei (1,88 miliarde euro), acțiunile Hidroelectrica au intrat astăzi în ringul de tranzacționare al Bursei de Valori București la niveluri superioare celor la care s-a închis oferta.

„A fost frumos spectacolul”, spune Dumitru Miheș, investitor  cu experiență de un sfert de veac și portoofliu relevant la BVB, care mărturisește că nu se aștepta la volume așa de ridicate.

„Nu cred că a văzut bursa românească ceva de genul ăsta. 100 de milioane de euro…” Conform strategiei gândite înainte, investitorul a marcat profit și a vândut cea mai mare parte a acțiunilor, dar a păstrat 100 de titluri pentru a vedea ce se întâmplă ulterior. Crede că presiunea la vânzare s-a ridicat: „Ce a fost de vărsat, s-a făcut!”

UPDATE 13:07

“Fac un apel către toți românii să investească în piața de capital, în Bursa de Valori București și în Hidroelectrica”, a declarat ministrul Energiei Sebastian Burduja.

„Am făcut un exercițiu foarte simplu. Am luat ca referință anul 1998. Și am spus că dacă un român ar fi investit 100 de lei în indicele BET, deci o investiție sigură, 100 de lei lunar, din 1998 până astăzi ar fi avut undeva la 292.000 – 300.000 de lei ca urmare a acelei investiții. Dacă ar fi pus acei bani într-un cont bancar, cu tot respectul pentru toți prietenii din bănci care sunt astăzi aici și le mulțumim, ar fi avut undeva la 70.000 de lei. Dacă i-ar fi ținut la saltea sau în podul casei, ar fi avut undeva la 30.000 de lei.”

UPDATE 12:55

După un salt la un maxim intraday de 115,00 lei/acțiune atins după o oră și jumătate de tranzacționare, titlurile Hidroelectrica s-au retras către reperul de 113,00 lei/acțiune care situează capitalizarea de piață a producătorului de energie hidro la 50,83 miliarde lei (10,27 miliarde euro).

UPDATE 12:41

„Suntem încântați că am contribuit la încheierea cu succes a IPO-ului Hidroelectrica, cel mai mare din România și unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est”, spune Jenny Johnson, președinte și CEO al Franklin Templeton, compania americană care are în administrare Fondul Proprietatea.

„Listarea Hidroelectrica este o dovadă a ceea ce se poate realiza prin concentrarea neabătută asupra importanței guvernanței corporative și a transparenței, care se traduc în performanță pe termen lung și în încrederea investitorilor.”

UPDATE 12:30

Lichiditatea a început să se reverse și către terțe acțiuni. Astfel, titlurile Băncii Transilvania au adunat transferuri de 9,77 milioane lei, în contextul în care cotația sare cu 3,45%, până la prețul de 22,80 lei/acțiune, reflectând sentimentul bun de piață. Titlurile OMV Petrom se apreciază cu 1,20%, până la prețul de 0,5460 lei/acțiune, pe o activitate de 6,27 milioane lei și titlurile vânzătorului FP recuperează 1,28%, până la prețul de 1,8960 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 4,63 milioane lei. Reperul unor schimburi de 1 milion de lei mai este depășit de titlurile Nuclearelectrica (SNN) și Romgaz (SNG).

UPDATE 12:19

Cu listarea Hidroelectrica, bursa românească devine una din cele mai mari din regiune cu o capitalizare agregată ce depășește 40 miliarde lei, atrage atenția președintele Consiliului BVB Radu Hanga.

“Această ofertă s-a derulat într-un moment complicat, atât din punct de vedere economic, ne aflăm într-o perioadă în care inflația a crescut, dobânzile au crescut, investitorii au devenit mai atenți. De asemenea, un context complicat din punct de vedere geopolitic și aici ne uităm în principal la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Succesul acestei oferte, în acest context, ne arată că piața locală a câștigat în maturitate, a câștigat în atractivitate.”

UPDATE 12:06

Tranzacțiile cu acțiuni Hidroelectrica depășesc pragul de jumătate de miliard de lei. Cele 4,49 milioane de acțiuni schimbate sunt echivalentul a 5,75% din cele 78,00 milioane de titluri puse în vânzare de Fondul Proprietatea (FP) în cadrul ofertei, exceptând pachetul pentru opțiunea de supra-alocare.

UPDATE 11:52

Președintele Senatului Nicolae Ciucă a caracterizat listarea Hidroelectrica drept „o decizie corectă și oportună”, în cadrul evenimentului de listare organizat de BVB la sediul BNR. ”Listarea Hidroelectrica, cel mai așteptat moment bursier al ultimilor ani la București, este o realizare remarcabilă pentru țara noastră, pentru piața de capital și pentru industria energetică. Se prezintă astfel în fața investitorilor o companie care a dovedit în ultimii ani, fără nicio îndoială, că poate sta alături de marile companii internaționale din sectorul energetic.”

UPDATE 11:45

Acțiunile Hidroelectrica ating un maxim intraday de 115,00 lei/acțiune. Compania este cu 52% mai valoroasă decât OMV Petrom (SNP) și de 3,3 ori mai mare decât Banca Transilvania (TLV).

UPDATE 11:38

„Listarea la Bursă, cea mai mare din istoria Bursei de Valori din București, reprezintă, spunem noi, un efort de echipă pe parcursul mai multor ani”, spune guvernatorul Bămcii Naționale Mugur Isărescu în cadrul evenimentului de listare organizat în sediul instituției pe care o reprezintă.

„Impactul activității companiei este mult mai mare, fiind reflectat zilnic în lanțul de furnizori și clienți, în viețile beneficiarilor persoane fizice. Mixul de producție de energie din surse 100% regenerabile și integrarea procesului tehnologic aduce avantaje competitive și valoare atât companiei listate, cât și economiei românești și societății românești în general.”

UPDATE 11:29

Volumele pe Hidroelectrica au depășit reperul de 400 milioane lei, în condițiile unui salt al cotației cu aproape 10% față de prețul ofertei publice primare. La ultima cotație de 114,30 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a Hidroelectrica se ridică la 51,41 miliarde lei (10,39 miliarde euro).

UPDATE 11:18

O tranzacție cu aproximativ 75.000 de acțiuni a fost realiizată după ora 11.00 la prețul de 113,00 lei/acțiune, valoarea acesteia ridicându-se la 8,49 milioane lei.

UPDATE 11:12

”Trăim astăzi un moment istoric pentru România, listarea la bursă a celui mai important producător național de energie, Hidroelectrica”, a declarat premierul Marcel Ciolacu în cadrul i evenimentului de listare organizat la sediul BNR de operatorul de piață BVB.

„Vorbim despre cea mai valoroasă companie din energie, un exemplu că performanța consolidată pe termen lung poate fi obținută și la societățile de stat.”

UPDATE 11:04

Acțiunile sar către nivelul de 12,70 lei/acțiune; la acest preț investitorii de retail care au achiziționat acțiunile cu discount în cadrul ofertei au un randament de 11,7%.

UPDATE 10:59

„Este o surpriză plăcută”, spune despre creșterea de preț de 7% Ovidiu Șerdean, broker la IFB Finwest. La filiala din Deva a casei de brokeraj au venit clienți încă de dimineața spunând că vor să cumpere, dar ezită având în vedere explozia de preț.

„Cine cumpără la momentul acesta nu cred că realizează achizițiile pentru speculație”, afirmă Șerdean care consideră că sunt cel mai probabil investitori instituționali cu un orizont de timp mai mare.

UPDATE 10:45

Volumele pe acțiunile cu simbolul H2O depășesc 320,00 milioane lei. Cele 2,88 milioane acțiuni schimbate reprezintă echivalentul a 3,69% din cele 78,00 milioane de titluri puse în vânzare în cadrul ofertei, fără opțiunea de supraalocare.

UPDATE 10:39

Prețul maxim al ofertei publie de 112,00 lei/acțiune este atins în piață. La respectivul nivel, valoarea de piață a Hidroelectrica s-ar riodica la 50,38 miliarde lei (10,18 miliarde euro).

UPDATE 10:34

O tranzacți cu peste 77.000 de acțiuni s-a realizat după 10:30, valoarea acesteia ridicându-se la 8,60 milioane lei. 10.14 Hidroelectrica nu are momentan capacitatea de a tracta întreaga piață. Cele mai mari transferuri pe un alt emitent sunt de doar aproximativ 280.000 de lei și se realizează chiar pe acțiunile grupului BVB care au un salt de peste 4% în condițiile în care investitorii prefigurează venituri în creștere din procesarea tranzacțiilor consistente cu acțiuni Hidroelectrica.

UPDATE 10:10

Reperul unor tranzacții de 200 milioane lei a fost bătut după doar 10 minute de tranzacționare. Prețul este în zona de 110,00 lei/acțiune. Un puseu de apreciere nu a reușit să lovească nivelul de 112,00 lei/acțiune, care a fost maximul coridorului ofertei publice.

UPDATE 10:01

Acțiunile Hidroelectrica (H2O) intră pe bursă la prețul de 110,00 lei/acțiune, cu 5,77% mai sus decât prețul de 104,00 lei/acțiune al ofertei publice primare. La acest nivel,. producătorul de energie hidro este cotat cu o capitalizare de 49,48 miliarde lei (10,00 miliarde euro).

Știre inițială

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reprezentanţi ai pieţei financiar-bancare, ai autorităţii publice centrale şi directori de companii vor participa miercuri la evenimentul de listare a companiei Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

„Hidroelectrica, lider în producţia de energie în România, debutează la bursă în urma celui mai mare IPO din istoria bursei noastre”, notează BVB.

La eveniment vor participa, printre alţii, Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucureşti, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Bogdan Badea, preşedintele Hidroelectrica, Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial Departamentul Politici Economice şi Sociale, Adrew Noble LVO, Ambasadorul Marii Britanii, Johan Meyer, manager de portofoliu Fondul Proprietatea, Manraj Sekhon, CIO, Templeton Global Equity Investments & Co-CEO, Templeton Asset Management.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL