UPDATE – România va întâlni Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar în grupele Ligii Naţiunilor

Sursă foto: Facebook

Reprezentativa României va întâlni Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar în grupele Ligii Naţiunilor, conform tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Paris. Tricolorii vor evolua în Liga C.

Lituania şi Gibraltar vor disputa un meci de baraj în luna martie pentru a se stabili formaţia ce va fi în Liga C. Pierzătoarea va merge în Liga D.

Selecţionerul Edward Iordănescu nu a fost prezent la tragerea la sorţi, el fiind într-o perioadă de refacere după o boală sezonieră, potrivit FRF.

Componenţa grupelor Ligii C:

Grupa C1: Suedia, Azerbaidjan, Slovacia, Estonia

Grupa C2: ROMÂNIA, Kosovo, Cipru, Lituania/Gibraltar

Grupa C3: Luxemburg, Bulgaria, Irlanda de Nord, Belarus

Grupa C4: Armenia, Insulele Feroe, Macedonia de Nord, Letonia

Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:

Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024

Fazele finale sunt programate în martie 2025.

UEFA Nations League 2024/25 va conta şi pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Cupa Mondială din 2026. Cel mai bine clasate patru formaţii în Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naţionale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: