Val de controale la hotelul în care a fost ucisă fata din Vaslui

Hotelul Semiramis
Sursa foto: litoralulromanesc.ro

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au descins la hotelurile unde erau cazate, respectiv angajate, Alina Elena Ciobanu (victima) și Loredana Atănăsoaie (ucigașa), fetele venite din Vaslui să muncească pe litoral.

Procurorii au cerut să fie făcute verificări, după ce criminala le-a spus anchetatorilor că angajații erau puși să muncească mai mult decât prevedea contractul.

La unul dintre controale a fost găsită o minoră care lucra pe timp de noapte, deși acest lucru este ilegal.

Se fac verificări privind legalitatea formelor de angajare, dar și cu privire la normele de sănătate și securitate în muncă.

Loredana, autoarea crimei din Saturn, a aruncat o parte din vină pe cei din conducerea hotelului.

„Lucram 7 zile pe săptămână, 9 ore pe zi, iar în contract scris 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Cu Elena mă cunoșteam de mult întrucât eram colege de clasă din clasa întâi. Menționez că aveam cu Elena o relație ceva mai dificilă, din diferite motive inclusiv legate de serviciu și ne-am mai certat, motiv pentru care am cerut pe parcurs șefilor să ne schimbe camerele și să stăm separat. Acest lucru I-am cerut lui M.G și A.M., însă s-a tot tergiversat mutarea noastră, pentru a sta separat”, a declarat Loredana în fața anchetatorilor, potrivit antena3.ro.

Polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale de 30.000 lei pentru încălcarea legii care face referire la modul în care este angajat personalul. În plus, inspectorii de muncă au ridicat mai multe documente, au luat declarații de la toate cameristele și îl așteaptă acum și pe administrator să vină cu o serie de acte, astfel încât să poată trage și concluziile.

Însă există clar suspiciunea că acolo se lucra cu încălcarea legislației în muncă.

Operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru nerespectarea normelor de preparare și prelucrare a alimentelor, dar și o altă amendă de 5.000 lei pentru depășirea capacității de depozitare.

De asemenea, a primit 10.000 lei amendă pentru produse și proceduri nesigure.

În plus, operatorul economic a fost sancționat și cu amendă de 12.000 lei pentru neconcordanță între etichete de pe produs și documentul de recepție, dar și o amendă de 5.000 lei pentru neutilizarea corespunzătoare a substanțelor dezinfectante.

De asemenea, locul alimentar al hotelului respectiv a fost închis temporar din cauza deficiențelor găsite acolo de către inspectorii de la Protecția Consumatorului.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL