Val de ironii pe seama cetății medievale a Devei, după restaurare. „Acum pare un tort de la nuntă” FOTO

cetății medievale a Devei

Cetatea medievală Deva îi uimește pe localnici cu noua sa înfățișare. Lucrările de restaurare au ajuns la final, iar așezarea istorică este de nerecunoscut.

Cetatea medievală Deva va reintra în circuitul turistic de la începutul anului 2024, după un deceniu de la începerea primelor lucrări de restaurare ample, finanțate din fonduri europene, atrase de municipalitate. Restaurarea monumentului din secolul al XIII-lea a avut loc în două etape, iar pe durata lucrărilor zonele aflate în șantier nu au putut fi vizitate.

În perioada 2013 – 2016 au fost restaurate cele două incinte exterioare ale așezării medievale. Printr-o investiție de circa 40 de milioane au fost refăcute zidurile, porțile monumentale, Camera de artilerie, Bastionul, aleile și treptele. Un pod de acces a fost construit cu fonduri de la bugetul local al Devei, între incintele II și III de lei, iar spațiile de vizitare din Cetatea medievală Deva au fost extinse.

Din vara anului 2022, a intrat în șantier și Incinta I a Cetății Devei, aflată în vârful conului vulcanic pe care a fost clădită așezarea.

Aici se afla Palatul Princiar și cele mai vechi monumente din cetate. Peste 23 de milioane de lei au fost investite în refacerea așezării, iar în timp ce rezultatul lucrărilor este prezentat ca fiind unul spectaculos de primarul Florin Oancea, numeroși deveni se declară nemulțumiți la vederea imaginilor din cetate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: