Secțiile de copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sunt pline de pacienți. Medicii spun că cei mai mulți dintre ei au afecțiuni respiratorii de sezon.
Secția Clinică Pediatrie I funcționează cu 14 paturi, iar în Secția Clinică Pediatrie II și în Compartimentul Boli Infecțioase Copii sunt 42 de paturi.
„Suntem la capacitate maximă în secțiile de copii unde predomină afecțiunile respiratorii de sezon. Medicii încearcă să evite supraaglomerarea prin externarea copiilor cu forme ușoare de boală, care pot fi tratați la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie însă, spre exemplu, miercuri dimineață erau 49 de copii internați pe 42 de paturi, la Pediatrie II. Sfătuim părinții să se prezinte cu copiii, inițial la medicul de familie, care va stabili dacă este necesară prezentarea la spital sau dacă pot fi monitorizați la domiciliu”, a explicat dr. Cătălin Hreniuc, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Afecțiunile sezoniere de căi respiratorii superioare apar, de obicei, în perioada rece, octombrie – martie și pot fi virale (virozele sezoniere și gripele) sau bacteriene (bronșite, pneumonii și bronșiolite – mai des întâlnite la copii).
Cauzele frecvente pentru apariția acestor afecțiuni sunt: diferențele mari de temperatură, de la o zi la alta, expunerea la frig, îmbrăcămintea neadecvată sezonului rece, consumul de lichide reci.
Afecțiunile virale (virozele sezoniere și gripele) sunt contagioase, calea de transmitere fiind aerogenă și constă, ca simptomatologie, în: rinoree (nas umed) sau nas înfundat, cefalee (durere de cap), curbătură musculară (durere musculară), disfagie (durere la înghițire), disfonie (răgușeală), astenie, fatigabilitate și uneori croșet febril.
Reprezentanții Spitalului mai spun că în zilele care au trecut 815 cetățeni au avut nevoie de îngrijiri medicale, în regim de urgență.
Este vorba despre 602 adulți și 213 copii, care s-au prezentat în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, de sâmbătă 23 decembrie ora 08.00, până miercuri 27 decembrie ora 08.00. Cele mai întâlnite afecțiuni medicale în rândul copiilor au fost cele respiratorii – în cazul a 132 de copii, urmate de afecțiunile digestive – 30 de cazuri. Cei mai mulți adulți au fost diagnosticați cu afecțiuni respiratorii – 130, cardiace – 66, digestive – 45, neurologice – 19.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News