Vaticanul a autorizat luni – într-un document oficial – binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex şi ”în situaţie neregulată” (concubinaj) în ochii Bisericii, o premieră în Biserica Catolică, însă rămâne ferm în opoziţia sa faţă de căsătoria homosexuală, relatează AFP.
Această binecuvântare ”nu va fi săvârşită în acelaşi timp cu riturile civile ale uniunii şi nici măcar în legătură cu acestea”, se arată în acest document al Dicasterului (minister) Doctrinei Credinţei, aprobat de către Papa Francisc.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News