Vicepreşedinta Harris, varianta principală de înlocuire a lui Biden în cursa prezidenţială dacă acesta va renunţa

Kamala Harris
Sursă foto: X

Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, este principala variantă de înlocuire a actualului preşedinte Joe Biden dacă acesta va decide să nu continue campania de realegere, au indicat şapte surse din interiorul echipei de campanie a lui Biden, de la Casa Albă şi din Comitetul Naţional Democrat (DNC), aflate la curent cu discuţiile în derulare pe acest subiect, transmite miercuri Reuters.

Prestaţia lui Biden, şovăielnică, uneori incoerentă şi intens comentată, din dezbaterea cu rivalul republican Donald Trump a declanşat un val de panică în interiorul Partidului Democrat în legătură cu temerile că actualul preşedinte ar putea să nu fie suficient de apt pentru un al doilea mandat.

Unii democraţi influenţi au vehiculat şi alte variante de înlocuire a lui Biden, pe lângă Harris, printre care membri populari ai cabinetului şi guvernatori democraţi precum Gavin Newsom din California, Gretchen Whitmer din Michigan şi Josh Shapiro din Pennsylvania.

Însă încercarea de o ocoli pe Harris este lipsită de realism şi ar avea şanse aproape zero de succes, au indicat sursele, care au dorit să le fie păstrat anonimatul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: