Vicepreședintele CJ Brașov, trimis în judecată de procurori: a fost prins conducând beat mașina de serviciu

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov a fost trimis în judecată de procurori după ce a fost prins conducând beat mașina de serviciu. Potrivit anchetatorilor, în momentul în care a fost testat cu aparatul etilotest, Adrian Gabor avea o îmbibație alcoolică de 2,26 grame/litru, alcool pur în aerul expirat.

Fapta s-a petrecut pe 24 martie 2019. Rechizitoriul a fost acum finalizat, iar vicepreședintele Executivului brașovean a fost trimis în judecată, potrivit brasovstiri.ro.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov aduce la cunoştinţa opinie publice următoarele:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.A.A., la data faptei vicepreşedintele Consililului Judeţean Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 24.02.2019, în jurul orei 00:50, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia Duster cu numărul de înmatriculare BV – 97 – CJB pe str. 13 Decembrie din mun. Braşov, având o îmbibaţie alcoolică de 2,26 g/l alcool pur în sânge.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Braşov.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: