În cadrul emisiunii „Puterea Știrilor” de la PSNews, Victor Chirilă, ambasadorul R. Moldova la București, a discutat despre sprijinul pe care România l-a acordat țării sale pe parcursul celor 32 de ani de independență. Acesta a subliniat importanța relației dintre România și R. Moldova și evoluția acesteia de-a lungul timpului.
Ambasadorul Chirilă a amintit că România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova și a deschis o misiune diplomatică la Chișinău. El a mai evidențiat că evoluția relației a fost influențată de schimbările politice din ambele țări.
„România a fost primul stat care a recunoscut independența R. Moldova, primul stat care a deschis misiunea diplomatică în Chișinău și în acești 32 de ani de independență, România a fost mereu alături de noi, ne-a ajutat, a fost deschisă pentru susținerea de care avea nevoie R. Moldova. Din păcate, nu întotdeauna R. Moldova era interesată de susținerea și de ajutorul pe care România era gata să ni-l ofere. Știți de ce! Am avut diferite guvernări la putere în R. Moldova. Unele din ele au fost deschis anti-românești, anti-europene și altele din ele au fost ezitante să propună o agendă ambițioasă în relația noastră cu cu România. Alții au propus, dar n-au dus nimic până la capăt”, a precizat el.
Diplomatul moldovean a precizat că după mulți ani de independență, în sfârșit, în ambele țări, legate puternic prin „limbă, istorie, tradiție și etnie”, există clase politice capabile să dezvolte relațiile diplomatice.
„În sfârșit, după 32 de ani, avem o guvernare care are curajul să propună o agendă ambițioasă, are sinceritatea să construiască această relație pe un fundament temeinic. Când spun fundament temeinic, vorbesc de ceea ce ne unește de secole: limba, istoria, tradițiile și etnia comună. Chiar dacă suntem despărțiți de o frontieră, suntem de același neam și acest lucru trebuie să stea la fundamentul parteneriatul nostru dacă într-adevăr ne dorim nu doar o relație sinceră, dar și o relație care să se bucure de încredere, din ambele părți și o relație care să privească spre viitor, propunând niște proiecte comune care să ne aducă tot mai aproape în domeniul economic, în domeniul infrastructurii, în domeniu politic, cum ar fi integrare europeană.
Astăzi avem toate acestea. Avem și la București și la Chișinău clase politice care înțeleg miza momentului, înțeleg că dialogul și interacțiunea ne pot ajuta să clădim un parteneriat solid care să ne aducă pe noi împreună în Uniunea Europeană. Într-adevăr, traversăm cea mai intensă perioadă în relațiile noastre, intensă din punct de vedere al dialogului, intensă din punct de vedere al proiectelor din diferite domenii, intensă din punct de vedere al comerțului care crește de la an la an, intensă din punct de vedere al investițiilor care se fac”, a mai adăugat Chirilă.
Întrebat care dintre președinții României a fost cel care a acordat un sprijin mai mare R. Moldova, acesta a evitat să facă o clasificare, declarând că toți au ajutat înt-o măsură sau alta țara vecină.
„Dacă îmi permiteți, nu voi nu voi face această clasificare. Nu vreau să supăr pe nimeni. Fiecare a făcut ce a putut la momentul potrivit, pentru că și contextele au fost diferite”, a spus acesta.
Ambasadorul a apreciat contribuția oficialilor români în sprijinirea R. Moldova în fața provocărilor din ultimii ani.
„Eu voi vorbi despre despre actualii oficiali din România cu care avem o cooperare excelentă cu dl. președinte Klaus Iohannis, cu dl. prim-ministru Marcel Ciolacu, cu dl. președinte al Senatului, Nicolae Ciucă. Sunt trei oameni care sunt vârful de lance al implicării României în susținere R. Moldova. Sunt și alți zeci, sute de oameni care ne ajută în diferite instituții. Deci nu cred că nu va ajunge timpul ca să-i enumăr pe toți.
Credeți-mă, acești trei oameni ne ajută foarte mult și datorită lor, datorită implicării lor atât în exterior, dar și în interior, aici în în România, am reușit să facem față unor multiple provocări în ultimii 2 ani, în special unor provocări cauzate de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva unui stat suveran și independent cum este Ucraina. Fără acești trei oameni cred că ne-ar fi fost foarte greu să facem față crizei energetice, crizei refugiaților, crizei sociale din R. Moldova, să punem la punct acei oligari și politicieni care încercau să destabilizeze situația internă din R. Moldova. Fără ei ne-ar fi fost extrem de greu să promovăm agenda noastră de politică externă în capitalele europene și Statele Unite ale Americii și alte alte state occidentale. Fără aportul domnului Iohannis, domnului Marcel Ciolacu, domnului Nicolae Ciucă și aici aș mai adăuga de asemenea și ministrul, fostul ministru de externe, dl. Aurescu și actual ministrul de externe, dna. Odobescu, care au făcut tot posibilul ca R. Moldova să obțină statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană anul trecut. Fără implicarea lor, cred că R. Moldova, risc să spun, nu ar fi obținut acest stat statut”, a conchis diplomatul moldovean.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News