Europarlamentarul Victor Negrescu a continuat seria acțiunilor dedicate susținerii exportului și atragerii de investiții europene printr-o misiune economică în județul Alba, organizată alături de Camera de Comerț și Industrie Româno-Franceză (CCIFER).
Printr-un mesaj transmis pe rețelele de socializare, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a anunțat: „Cred în promovarea industriei românești pe piețele internaționale. Am continuat misiunea economică alături de delegația Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceze (CCIFER), vizitând unele dintre cele mai inovatoare și performante companii din Alba Iulia și împrejurimi”.
Printre companiile vizitate s-au numărat Transilvania Nuts, specializată în procesarea nucilor, Caresta, producător de genți, Wagons Maintenance, axată pe mentenanță feroviară, și IPEC, producător de porțelanuri.
„În Alba avem tot ce trebuie pentru a atrage investiții europene serioase. Industria românească poate fi un partener puternic pentru economia europeană”, a transmis Victor Negrescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News