Victor Negrescu: PSD nu refuză guvernarea. Lucrurile sunt clare, fie respectăm protocolul, fie alegeri anticipate

Victor Negrescu / Inquam Photos / George Călin
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu susţine că PSD nu refuză guvernarea şi că, dacă nu va fi respectat protocolul privind rotaţia premierilor, social-democraţii vor declanşa alegerile anticipate.

Victor Negrescu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă PSD refuză guvernarea sau se teme de responsabilitate, el răspunzând că social-democraţii au deja pregătit programul de guvernare.

”PSD nu refuză guvernarea şi nu ne temem în a ne asuma responsabilitatea a tot ce înseamnă funcţiile executive în Guvernul României. În sensul acesta noi avem pregătit, de fapt, şi un program de guvernare pentru momentul în care va fi realizată rotaţia premierilor şi tot în această logică pot să vă spun că întreaga echipă este pregătită pentru a pune în aplicare tot ceea ce am promis românilor (…)”, a declarat Negrescu.

De asemenea, europarlamentarul a fost întrebat de ce nu se află PSD la guvernare deja.

”Lucrurile sunt raportate şi la contextul politic actual. Trebuie să ne uităm şi la ce vor românii, să ne uităm şi la situaţia socială din România şi am văzut că, într-adevăr, în ultimele săptămâni au existat tensiuni sociale generate şi de aceste solicitări ale profesorilor, dar sunt şi alte probleme legate de tot ce înseamnă întârzierile în ceea ce înseamnă implementarea PNRR. Sunt întârzieri semnificative (…) Scenariul cel mai probabil este ca rotaţia prim-ministrului să fie realizată până la finalul acestei sesiuni parlamentare. Cred că este important să ne raportăm şi la activitatea Parlamentului şi la cererile de plată din PNRR”, a răspuns Victor Negrescu.

Negrescu a adăugat că una dintre variante ar fi alegerile anticipate, dacă nu va fi respectată rocada premierilor.

”Pentru PSD lucrurile sunt destul de clare, fie respectăm protocolul, fie automat coaliţia nu mai poate funcţiona şi singura soluţie posibilă, singura alternativă este să mergem înapoi la români la alegeri, alegeri anticipate. Nu ar fi nici asta o foarte mare problemă, PSD este tot timpul în legătură cu românii şi nu ne este teamă să mergem către ei pentru ca aceştia să îşi exprime punctele de vedere. Suntem pregătiţi şi pentru un astfel de moment. Nu este scenariul pe care ni-l dorim, noi preferăm să oferim românilor o guvernare stabilă, însă unii care eventual vehiculează acest scenariu, vehiculează ca şi cum ar fi frică cuiva de momentul electoral, or PSD nu i-a fost niciodată teamă să meargă spre români. Dacă ar fi acest scenariu, noi suntem pregătiţi pentru el, deşi avem programul de guvernare scris şi am prefera să mergem în coaliţie mai departe, o coaliţie formată din cele trei partide, aşa cum a fost agreată în cadrul protocolului. Noi sperăm ca toată lumea să înţeleagă nevoia de stabilitate în România şi să nu împingă România spre acest scenariu, al alegerilor anticipate. Nu avem nevoie de un astfel de moment. Am spus foarte clar, trebuie să depăşim logica aceasta electorală şi să ne concentrăm pe tot ceea ce trebuie să facem pentru români”, a declarat Negrescu.

Întrebat dacă UDMR ar trebui să rămână în coaliţie, Negrescu a afirmat că e nevoie de o majoritate stabilă.

”Noi credem că avem nevoie de o majoritate stabilă în Parlamentul României”, a precizat Victor Negrescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: