Media error: Format(s) not supported or source(s) not found
Descarcă fișierul: https://psnews.ro/wp-content/uploads/2025/05/M2-Victor-Chirila%CC%86-29.05.mp4?_=1
Republica Moldova se pregătește pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, cruciale, spune ambasadorul Victor Chirilă, întrucât atunci se va decide soarta țării. La referendumul organizat anul trecut, oamenii au votat pentru includerea în Constituție a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Pentru a duce la bun sfârșit acest obiectiv, este nevoie de un parlament cu majoritate pro-europeană, stabilă, pro-european, care să dea un guvern stabil pro-eurpean. Fără aceste două elemente puse la punct, vom amâna integrarea în Uniunea Europeană la nesfârșit, așa cum s-a întâmplat în cazul multor state din Balcanii de Vest”, a declarat ambasadorul R. Moldova la București, în cadrul emisiunii Puterea știrilor.
Acest lucru ar duce la o criză politică și ar transforma țara într-o pradă ușoară pentru partidele care-și doresc destabilizarea situației și pentru Federația Rusă, a mai afirmat Victor Chirilă.
„Suntem conștienți de faptul că vom fi șantajați din nou, utilizând și arma energetică și arma comercială. Va fi folosită foarte abil dezinformarea și manipularea opiniei publice, vom fi supuși unor atacuri periculoase, cibernetice, partidele politice proruse și mișcările pro-ruse vor fi finanțate pe căi ilegale, pentru a aduce haos în Republica Moldova, pentru a ataca instituțiile”, a adăugat ambasadorul R. Moldova la București.
Acesta a enumerat în continuare coruperea electoratului pentru a-i determina pe oameni fie să nu participe la alegeri, fie să voteze împotriva aspirațiilor europene dar și acțiunile unei părți a bisericii ortodoxe, cea dependentă de Patriarhia Rusă.
„Aceasta va lucra împotriva noastră, împotriva agendei europene a Republicii Moldova și va încerca să-i descurajeze pe cetățenii noștri, să inspire spaimă prin știri false, că integrarea europeană înseamnă de fapt război, etc. Vor folosi multe mecanisme și instrumente pentru a dezvina societatea, pentru a inocula temeri, frici neîntemeiate”, a subliniat Victor Chirilă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News