Sociologul Antonio Amuza a declarat luni, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, că actualul climat politic este marcat de o lipsă profundă de stabilitate, întreținută chiar de către liderii politici care pretind că vor să o combată. Analizând ultimele declarații ale președintelui Nicușor Dan, Amuza a punctat faptul că, deși PSD pare că a jucat un „dans” politic privind asumarea funcției de premier, decizia de a intra la guvernare nu mai pare surprinzătoare.
„Partidul este prins între ciocan și nicovală – pe de o parte primarii care așteaptă finanțări pentru promisiunile făcute în campania electorală, pe de altă parte dificultatea de a-și asuma o guvernare reală. Chiar dacă românii nu au o memorie colectivă foarte persistentă, fiind obișnuiți să uite repede ce le convine sau nu, promisiunile sunt încă vii pentru că am fost într-o campanie electorală continuă în ultimul an”, a spus Amuza.
El a mai atras atenția că ideea de „stabilitate” invocată frecvent de clasa politică nu a reușit decât să accentueze lipsa de predictibilitate, iar președintele Nicușor Dan nu face decât să alimenteze tensiunile sociale, în loc să propună o strategie coerentă de reconciliere națională.
„Sunt peste cinci milioane de oameni care nu l-au votat pe Nicușor Dan și care nu simt că le comunică în vreun fel. A venit cu soluții amânate și a ales să răspundă întrebărilor jurnaliștilor doar după ce a declarat că ‘azi e o zi despre sport’. Românii nu l-au ales pentru pasiunea sa pentru handbal, ci pentru a livra rezultate în guvernare”, a subliniat sociologul.
Potrivit acestuia, România se află în cel mai lung interimat guvernamental și, în același timp, în cea mai mare incertitudine politică din ultimii ani.
„Discutăm despre cine guvernează, ce guvernează, cum o face – aproape că punem sub semnul întrebării chiar și rolul premierului. Dacă ‘nu discutăm nume, ci programe’, atunci unde mai este responsabilitatea? Cine semnează fișa postului?”
Amuza a adăugat că, potrivit barometrelor sociologice recente, nivelul de încredere al românilor în clasa politică este la un minim istoric.
„Românii nu-și doresc această rostogolire constantă a problemelor. Mi-e teamă că asistăm la o strategie comunicațională în care ni se prezintă inițial niște măsuri economice dure pentru ca, în final, soluția reală – mai blândă – să pară mai atractivă. Dar astfel de jocuri nu fac decât să adâncească neîncrederea.”
În încheiere, sociologul a avertizat că „ne aflăm pe nisipuri mișcătoare” și că politicienii întrețin artificial această instabilitate, demonstrând că nu au înțeles deloc semnalul transmis de români la urne.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News