Iranul pare tot mai aproape de momentul atacării israelului. Situația este deosebit de complicată, întrucât Iranul și Israelul nu au frontiere comune, prin urmare sunt foarte multe țări implicate, iar cele două ar trebui mai întâi să rezolve problema ostaticilor și apoi să vadă dacă există o soluție de negociere reală, este de părere Aurel Cazacu, analist militar.
„Deci e foarte complicat și părerea mea este că SUA acum are această problemă a alegerilor. Și, pentru SUA, un război nu ar pica bine. (…) Să nu uităm China. China a spus că va ajuta Palestina sau că va ajuta Iranul. Este foarte, foarte interesant acest lucru. Să nu uităm că în ultimele câteva luni și cu câteva luni în urmă s-au întâlnit americani la nivel de miniștri de externe, la nivel de președinți cu chinezii. Putin așteaptă acolo, Putin are problemele lui în Ucraina. Deci, părerea mea ar fi ca toată lumea, inclusiv România, și prin relațiile pe care le avem. Toată lumea trebuie să se lupte să nu se escaladeze războiul. Este foarte important acest lucru, pentru că, indiferent ce s-ar spune, se poate găsi o formă de dialog prin care să se rezolve situația”, a afirmat Aurel Cazacu, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
În ce privește posibilitatea rezolvării pe cale diplomatică a conflictului, analistul militar spune că aceasta există încă. Chiar dacă sunt grupări iraniene care doresc distrugerea Israelului, sunt și oameni care resping idea unui război care ar anula tot ce s-a făcut economic și social în ultimii ani.
„Să știți că e periculos și pentru Israel, chiar dacă are totul băgat sub pământ acum. Și sunt multe de discutat. Chiar dacă vine portavionul american, vine submarinul american. Vă dați seama, o escaladare a acestui conflict? Chiar și cei care au interes să facă rău atât americanilor, cât și europenilor. Uitați-vă ce se întâmplă în Europa, câți imigranți sunt și ce se poate declanșa. Să știți că nu e întâmplător ce se întâmplă în Europa, în Marea Britanie, în Germania, în Franța și așa mai departe. Toate aceste lucruri au fost planificate. Să nu uităm că în Europa sunt foarte mulți agenți ruși. Agenții ruși la figură nu pot fi deosebiți. Și sunt la fel ca și europenii și sunt foarte mulți care sunt acolo de niște ani. Putin i-a lăsat să se ducă, ei doar așteaptă mesajul, ce trebuie să facă”, a explicat analistul militar.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News