VIDEO Ben-Oni Ardelean: Americanii au o problemă, nu cu susținerea unui candidat. Ci cu anularea alegerilor

Ben-Oni Ardelean

Fostul deputat PNL Ben-Oni Ardelean, specialist în politică externă și securitate națională, a vorbit în direct la Puterea Știrilor despre disputa privind emisarii care ar purta discuții oficiale în numele României în Statele Unite ale Americii. Liberalul a explicat, în acest context, și motivul pentru care unii oficiali americani au avut declarații cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, în decembrie 2024.

„Americanii au o problemă, nu cu susținerea unui candidat sau a altuia. N-am auzit de vreun nume de candidat în America, din sutele de întâlniri pe care le-am avut acolo. Ci am auzit doar de anularea alegerilor, ce s-a întâmplat. Oamenii aceștia așteaptă o explicație. Noi trebuie să mergem în afară cu o explicați pe ceea ce s-a întâmplat. Foarte coerentă, foarte articulată, trebuie să ai o evidență foarte clară pe ce s-a întâmplat. Și cu un plan. După cinci luni, din păcate vin și spun că nu avem niciuna, nici alta”, a declarat Ben-Oni Ardelean, în direct la Puterea Știrilor.

Liberalul a rememorat și o serie de întâlniri pe care le-a avut de-a lungul timpului în Statele Unite, ilustrând percepția slabă a României în cercurile politice de la Washington. Potrivit acestuia, România a fost „destul de nevizibilă în America foarte mulți ani de zile”.

„Eram cu o delegație oficială și am mers la biroul lui Rumsfeld, fost secretar al apărării, cel care era în funcție când România a intrat în NATO. Când ne-am pus la masă, mi-a spus: Ben, trebuie să faceți ceva la Washington, fiindcă voi nu existați aici. Uitați-vă la polonezi, uitați-vă la unguri, uitați-vă ce fac ei aici”, a relatat Ardelean.

Acesta a amintit și o altă întâlnire, cu senatorul Richard Lugar, fost președinte al Comisiei de Politică Externă din Senatul american: „Îmi spunea la fel: Nu știu ce ar trebui să faceți, însă ar trebui să fiți puțin mai vizibili. Nu vă știe nimeni la Washington.”

Ben-Oni Ardelean a remarcat însă că, în ultimii ani, Ambasada României în SUA și cei implicați în relația bilaterală au reușit să ridice profilul țării printr-o muncă susținută:

„Au fost întâlniri cu think tank-uri, întâlniri politice, forumuri, dezbateri. S-a muncit intens pe Visa Waiver Program, au fost multe programe de internship, demnitari români care au fost acolo. A fost extraordinar.”

Totuși, el a avertizat asupra unui impas în relația bilaterală, apărut după schimbarea administrației de la Washington: „Toți au jucat pe o singură carte. După 20 ianuarie, majoritatea oficialilor români nu s-au trezit, au rămas în paradigma veche democrată.”

„În zona asta trebuie să fii foarte flexibil, să te adaptezi rapid, să înveți rapid care sunt pârghiile pentru a intra într-o comunicare directă cu o nouă administrație”, a spus Ardelean, adăugând că a avut „diverse întâlniri informale cu cei din conducerea statului român” pentru a le explica „modul de gândire american”.

Guvernul României evită să ofere un răspuns clar cu privire la mandatul și identitatea presupusului emisar care ar purta discuții oficiale în numele României în Statele Unite ale Americii. Într-un răspuns transmis în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, redacția PS News a solicitat informații despre mandatul cu care „emisarul” a fost trimis în SUA, precum și identitatea acestuia.

Executivul a ales însă să ofere un răspuns general și fără legătură directă cu întrebările formulate, afirmând că „Guvernul își menține prioritățile asumate de politică externă, ce derivă din statutul României de membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice, precum și susținerea necondiționată față de Ucraina”.

În continuare, Guvernul menționează măsurile luate în sprijinul Ucrainei, inclusiv tranzitul cerealelor, asistența pentru refugiați și colaborarea cu instituțiile internaționale, fără însă a răspunde la întrebările legate de presupusul emisar, numele său, cadrul legal al mandatului și atribuțiile concrete.

Concluzia transmisă de Executiv este că „pozițiile oficiale ale României sunt stabilite în strânsă legătură cu Parlamentul, Administrația Prezidențială, MAE și toate instituțiile implicate”, fără vreo mențiune despre existența unui emisar special, cu atât mai puțin despre legitimitatea acestuia.

Redăm mai jos, integral, răspunsul oficial al Guvernului:

„Guvernul își menține prioritățile asumate de politică externă, ce derivă din statutul României de membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice, precum și susținerea necondiționată față de Ucraina, poziție exprimată încă din primele zile de la izbucnirea războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă.

De la începutul războiului, România a acordat țării vecine sprijin multidimensional, coordonat cu Aliații din cadrul NATO, cu partenerii europeni și internaționali și în permanentă cooperare cu instituții şi reprezentanți ai societății civile și ai comunităților locale, dar și cu agențiile specializate ale ONU (Organizația Internațională pentru Migrație, UNHCR, UNICEF, Organizația Mondială a Sănătății, Programul Alimentar Mondial).

Guvernul României a adoptat măsuri concrete de sprijinire a refugiaților ucraineni, asistență umanitară de urgență, în funcție de solicitările autorităților ucrainene. De asemenea, printr-un mecanism agreat împreună cu autoritățile ucrainene, România a facilitat tranzitul cerealelor din Ucraina. Împreună cu statele membre ale Uniunii Europene și cu partenerii internaționali, România este pregătită să susțină eforturile de reconstrucție a Ucrainei.

Pozițiile oficiale ale României sunt transmise prin canale instituționale și diplomatice și stabilite în strânsă legătură cu Parlamentul, Administrația Prezidențială, Ministerul Afacerilor Externe și toate instituțiile implicate.

Vă mulțumim,

Biroul de presă al Guvernului”.

Premierul se leapădă de Dragoș Sprînceană

 

Marcel Ciolacu a ținut să se delimiteze de declarațiile făcute de Dragoș Sprînceană, afaceristul român despre care s-a spus că ar urma să ajute la îmbunătățirea relațiilor cu SUA, în calitate de emisar al premierului.

Pe șeful guvernului l-a deranjat o declarație recentă a lui Sprînceană, în care spunea că SUA „nu vor fi încântate” dacă România „va fi alături de Ucraina, cum spune Macron”.

„Părerile exprimate în spațiul public de diverși cetățeni români care nu au nicio calitate oficială sunt pur personale și nu implică o poziție a statului român.

Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate.

Prin urmare, nu există niciun ”emisar al lui Ciolacu”, există însă mulți români din diaspora – antreprenori, medici, specialiști IT etc – cu care am vorbit în ultima perioadă și care s-au arătat dispuși să deschidă diverse canale de comunicare prin prisma conexiunilor pe care le au atât în Statele Unite, cât și în Europa.

Avem milioane de români în diaspora și fiecare dintre ei, prin ceea ce face zi și zi, poate fi un foarte bun ”emisar” al țării noastre. La fel cum polonezii au apelat la diaspora lor pentru a crește vizibilitatea propriului stat, la fel voi proceda și eu cu oricine este dispus să sprijine activ România.

Între a face ceva pentru țara mea și a mă jeli continuu pe rețelele sociale ca unii și alții, aleg să acționez. Cei care ne-au ținut ani de zile pe la ușa Schengen sunt cei care ne dau astăzi lecții despre ce trebuie sau nu trebuie făcut”, a precizat Marcel Ciolacu într-o postare pe contul său de Facebook.

Sprînceană este un antreprenor român care locuiește în Statele Unite ale Americii și este membru în Comitetul Executiv al Partidului Republican din Palm Beach (Florida). El a fost prezent la diverse ceremonii oficiale ale lui Trump și la cea de inaugurare și s-a fotografiat mereu cu președintele american și cu personaje importante din administrația americană, precum consierul lui Trump pentru securitate, Mike Waltz.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: