Candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, s-a întâlnit cu jurnaliștii, în Parcul Izvor din Bucuresti, pentru a prezenta câteva planuri din conceptul „BUCUREȘTIUL VERDE — probleme și soluții”. De la Parcul Central (Izvor, Parlament, Academie) la Pădurea Băneasa plus pocket parcuri de cartier și cum putem ajunge de la 10mp de spațiu verde la 26mp, cât prevede legea și stipulează reglementările europene, au fost unele dintre temele discuțiilor.
Sebastian Burduja l-a provocat iarăși pe Nicușor Dan la o dezbatere prin care să răspundă la întrebări privind banii cheltuiți dar și legăturile sale cu finanțatori de campanie care au legături cu Rusia.
Întrebat de PS News care sunt argumentele acestei afirmații (a legăturii lui Nicușor Dan cu afaceriștii ruși), Burduja a spus că omul de afaceri pro-rus Matei Păun (cel care, potrivit unui articol de presă l-a ajutat în contractul de panotaj), este principala conexiune cu spațiu estic.
„Domnul Păun e principala conexiune cu spațiu estic și n-am făcut eu afirmație. A făcut-o anchetă Newsweek care a arătat tot traseul și tot background-ul dânsului .
O experiență personală, eu, ca ministru al Digitalizării: am promovat un proiect de lege prin care am interzis soluția Kaspersky, o soluție antivirus din Rusia, interzisă și în Statele Unite și în alte țări.
Am inițiat acel proiect de lege pentru că Primăria Generală tocmai achiziționase licențe antivirus Kaspersky din Rusia. Nu e rolul meu să fac astfel de conexiuni.
Da, eu sunt obligat, ca om, ca cetățean, ca român responsabil, să-mi pun astfel de întrebări. De ce să ne apărăm Primăria Generală cu soluția antivirus rusești? Care este explicația?
Bucureștenii au tot dreptul să știe dacă în campania Nicușor Dan există persoane cu legături în Federația Rusă
Acuma, după proiectul meu de lege, Karspersky este interzis prin lege. Deci nu cred că își permit să încalce legea în momentul acesta, dar la momentul respectiv verificați că e informație publică și toată lumea are acces la ea, cumpăraseră licențe din Rusia.
Deci, miza Bucureștiului este una cu totul și cu totul aparte și cred că bucureștenii au tot dreptul să știe dacă în campania Nicușor Dan există persoane cu legături în Federația Rusă, cu legături de bani, cu legături de prietenii.
Nu oricine poate să facă afaceri în Belarus. De exemplu, domnul Matei Păun a făcut lucrul ăsta și poate încă o face. Așadar, mă gândesc că de aceea domnul Nicușor Dan nu acceptă nici până în ziua de astăzi o dezbatere, pentru că ar trebui să dea răspuns la aceste informații. Inițial, domnul Păun era managerul dânsului de campanie. Cu siguranță a fost în trecut, apoi s-a spus că nu mai este, dar are întâlniri cu doamna care e managerul de campanie al domnului Nicușor Dan. (…)
Nicușor Dan își petrece vacanțele cu domnul Păun
„Nu am văzut niciun fel de răspuns din partea lui Nicușor Dan privitor la implicarea domnului Matei Păun în campania dânsului de acum și din trecut. Înțeleg că este susținătorul și prietenul dânsului apropiat, că domnul Nicușor Dan își petrece vacanțele cu domnul Păun. Dânsul a declarat-o.
Și totuși am o problemă cu asta, eu, ca bucureștean și ca român: suntem cu un război la graniță, un război declanșat de Federația Rusă împotriva unui stat pașnic, Ucraina’.
Dragă Nicușor, nu te mai ascunde!
„Dacă tot deschizi Primăria pentru Noaptea Muzeelor și bucureștenii au șansa să vadă biroul în care-i stat închis 3,5 ani, poate totuși deschizi și poarta pentru un dialog.
Solicit imperativ să clarifice, în termenul cel mai scurt pentru toți bucureștenii, toată finanțarea campaniei dânsului, legăturile pe care le are cu orice persoane afiliate cu Federația Rusă!
De unde au venit banii? Știm că pe autor a cheltuit undeva la 180.000 euro, spune dânsul. Experții spun că mult mai mult, că valorează mult mai mult spațiul comercial, știind că domnul Matei Păun i-a negociat contractul pentru spațiile de autor…companie de care este dânsul legat. Toate lucrurile astea sunt reliefat în anchetele jurnaliștilor la Newsweek și alte publicații și am făcut un calcul doar la vedere pe cât a cheltuit domnul Nicușor Dan pe online”.
Cât a cheltuit Nicușor Dan pe online
„Deci în ultimile în ultimele 7 zile discutăm de 90.000 lei și în ultimele 30 de zile discutăm de 364.000 lei, care se adaugă la aproape 1.000.000 lei. Asta este doar ce a cheltuit dânsul oficial pe persoană fizică, fiindcă Nicușor Dan este candidat independent, nu are alte surse.
Să ne explice de unde au venit bănuții, aproape 1,4 aproape milioane lei!”, a solicitat Sebastian Burduja.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News