Cât au cheltuit anul trecut românii pe comenzile online. Produsul surprinzător din topul preferințelor

Sursa foto: X

Din fața ecranelor, românii au cheltuit anul trecut pe comezi online peste 8 miliarde de euro. Potrivit Institutului Național de Statistică, trei sferturi dintre cei care fac shopping pe net și-au luat haine, încălțăminte și bijuterii.

Pe locul al doilea în clasament este mâncarea gătită de la restaurant și localuri de fast food. Și aproape 15% dintre utilizatori au investit mii de lei în televizoare, frigidere și camere video de pe site-uri recomandate de cunoscuți.

În magazinele online românești sunt disponibile cam 10 milioane de produse distincte. Peste 79% dintre cei care au lansat comenzi în 2023 au cedat cel puțin o data în fața unui articol vestimentar. Doamnele iau cel mai frecvent pantofi și poșete. Domnii- tricouri și șosete.

Apoi, o treime dintre cei monitorizați de cercetarea Institutului National de Statistică au apelat la servicii de catering. Anul trecut, mai multe lanțuri de restaurante și-au lansat aplicații proprii că să scape de comisioanele cerute de platformele mari de comenzi.

Ionuț Lupu, reprezentant restaurant: „Numărul de comenzi la livrare a crescut destul de mult, având mai multe comenzi pe partea aceea. Dar în continuare în restautant se comandă mai mult datorită timpului mic de preparare, 2-3 minute”.

Cosmeticele și produsele de curățenie sunt pe locul al treilea că prezență în coșurile de cumpărături virtuale. Urmează articolele sportive, cele pentru îngrijirea copiilor și medicamentele. În creștere neașteptată este numărul clienților la supermarketurile online.

Ceapa verde, în topul preferințelor.

Elena Filip, PR supermarket online: „În topul preferințelor clienților se află, în mod surprinzător, ceapa verde, roșii, castraveți, ceapă, avocado. Apă plată și minerala la bax, pe care o livrăm până la ușa clientului”.

Tot ca să scape de efortul deplasării la magazinele fizice, unul din 8 români, clienți pe internet, și-a luat echipamente de mare valoare, electronice și electrocasnice. Iar unul din trei, cosmetice și produse de machiaj.

Peste 70% din utilizatorii români de internet plasează frecvent comenzi online, așa că vă amintim câteva lucruri de făcut, ca să nu luați țepe. Verificați ca pe site să fie toate datele de contact ale furnizorului, inclusiv numărul de înregistrare fiscală.

Prețul să fie cel final, cu tot cu ambalare și transport. Iar dacă nu vă place ce ați primit, nu uitați că legea vă oferă 14 zile să faceți retur fără explicații. Cu condiția ca starea și ambalajul să fie intacte. După ce primește produsul înapoi, furnizorul are la rândul său 14 zile să vă trimită banii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: