PSD își va alege noua conducere în cadrul congresului programat pentru această toamnă, a confirmat luni președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu, după ședința conducerii partidului. El a subliniat că data exactă nu este decisă de Biroul Politic Național (BPN), ci de statutul formațiunii.
„Politicile și noul drum al PSD trebuie decise cât se poate de clar și date printr-un vot”, a declarat Grindeanu, exprimându-și dorința ca dezbaterile interne să se desfășoare fără a afecta imaginea partidului în fața adversarilor politici. „Îmi doresc ca în această perioadă pre-electorală, pre-congres, discuțiile să nu ducă la slăbirea partidului”, a adăugat acesta.
Întrebat despre rolul lui Titus Corlățean în contextul competiției interne, Grindeanu a amintit că îl cunoaște de două decenii: „Titus este un camarad vechi. Îmi aduc aminte că, în urmă cu vreo 20 de ani, l-am susținut să fie secretarul general al Partidului Social Democrat. Și a fost. A făcut parte din mai multe guverne, Ponta și altele, și m-am bucurat pentru asta. Este un coleg pe care eu îl respect și cred că este foarte bine că există concurență în PSD.”
Grindeanu a subliniat că această competiție este benefică și că obiectivul principal este ca PSD să iasă mai puternic după congres, pentru a-și consolida poziția în perspectiva alegerilor viitoare.
Corlățean vrea șefia PSD
Senatorul Titus Corlățean a anunțat oficial duminică, la Antena 3 CNN, că intră în cursa pentru șefia PSD. Social-democratul a spus că partidul „are nevoie de credibilitate, are nevoie să fie relansat, trebuie să fie condus de oameni bine pregătiți, cu diploma pe masă”.
„Am luat decizia de a-mi asuma această responsabilitate de a candida ca președinte la conducerea partidului social-democrat. Nu sunt singur, sunt foarte mulți colegi care împărtășesc aceste idei”, a spus Corlățean.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News