Invitat joi în studioul Puterea Știrilor, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a vorbit despre reglementarea TikTok în România. Ministrul a anunțat, în direct la Puterea Știrilor că a trimis „o scrisoare mult mai dură direct Comisiei Europene, precum și platformelor acestea, pentru a înțelege că nu se joacă cu noi și riscă amenzi de până la 7% din cifra de afaceri”.
„În momentul de față, discuțiile sunt foarte aplicate. Eu nu sunt mulțumit de modul de reacție a acestor platforme în raport cu autoritățile din România, cel puțin în perioada electorală. Autoritate competentă în materie electorală este Autoritate Electorală Permanentă. Ei sunt abilitați să facă o analiză a răspunsurilor acestei platforme, iar în afara acestei perioade, conform legislației europene, singur entitate este Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Pot să vă spun sigur că am transmis încă de duminică scrisori către toate platformele, împreună cu ANCOM și cu CNA, prin care am cerut explicit ca tot ceea ce înseamnă conținutul de pe rețele de socializare care incită la ură, care dezinformează, am avut situația cu acele tancuri, aparatură tehnică militară care era filmată de la parada de 1 Decembrie și care a fost pusă într-un cu totul alt context și au încercat să dezinformez oamenii, să vină războiul, toate acestea au început să fie eliminate.
Până acum am văzut un impact limitat, iar în această după-amiază am trimis o scrisoare mult mai dură direct Comisiei Europene, precum și platformelor acestea, pentru a înțelege că nu se joacă cu noi și riscă amenzi de până la 7% din cifra de afaceri. Ca minister, am atribuții limitate pentru că sunt alte autorități care sunt relevante pe acest domeniu, dar împreună cu ele încercăm să ne păstrăm cât mai aproape de nevoile societale în care trăim”, a declarat ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, în direct la Puterea Știrilor.
Aplicația de social media TikTok, care a fost folosită de pro-rusul Călin Georgescu în alegerile din România pentru a dezinforma și a intoxica, va fi interzisă în SUA din 19 ianuarie 2025, dacă compania chinezească ByteDance nu o va vinde unei firme americane.
Congresul SUA a decis încă de la începutul anului 2024 că TikTok reprezintă o amenințare și restricționarea aplicației pe teritoriul american. Evident, chinezii au acționat în instanță, dar, săptămâna trecută, o instanţă federală de apel a hotărât să mențină legea prin care aplicaţia de social media poate fi interzisă, dacă nu este vândută unei companii din SUA până pe 19 ianuarie 2025.
Acum, speranța chinezilor a ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite. ByteDance şi TikTok au depus o moțiune de urgenţă la Curtea de Apel din Districtul Columbia, în care au avertizat că, în lipsa unui ordin de suspendare, legea duce la închiderea TikTok va intra în vigoare, după ce, pe 6 decembrie, un complet de trei judecători al curţii de apel a menţinut decizia conform căreia ByteDance trebuie să vândă TikTok în SUA până la începutul anului viitor sau să suporte interdicţia.
Avocaţii ByteDance au argumentat că probabilitatea ca instanţa supremă a SUA să preia cazul şi să anuleze decizia este suficient de mare pentru a justifica o amânare temporară.
De asemenea, companiile au subliniat că preşedintele ales Donald Trump a promis că va preveni interdicţia, iar această întârziere ar oferi noii administraţii timp să îşi clarifice poziţia, ceea ce ar putea face inutilă interdicţia. Departamentul de Justiţie al SUA nu a comentat cazul, potrivit CNBC.
Pe de altă parte, însă, și prima administraţie Trump a încercat, în 2020, dar fără succes, să interzică TikTok şi WeChat. Măsura a fost atunci blocată în instanţă.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News