VIDEO Cum se pregătește Guvernul pentru noile taxe ale lui Trump: „Investițiile americane, pe locul 8 în România”

Florin Spătaru, invitat Puterea Știrilor 24.04

În contextul noilor taxe ale lui Donald Trump, este extrem de important ca legăturile economice și guvernamentale pe care le are România cu SUA să continue, pentru a consolida încrederea firmelor americane în sistemul nostru economic, consideră Florin Spătaru. Acesta a amintit faptul că anumite companii americane care au decis la un moment dat să părăsească România, din diverse motive, au transmis deja mesaje că intenționează să revină.

„Este un semnal foarte bun pentru guvern și pentru noi și acolo trebuie să lucrăm. Deși România are un parteneriat strategic cu Statele Unite, investițiile americane se situează pe locul 8 în rândul investițiilor străine. Asta înseamnă că mai avem de lucrat acolo pentru că în mod logic ar fi trebuit ca Statele Unite să fie principalul partener non-european pentru România. Tocmai de aceea trebuie să venim cu această abordare consolidată, cu acest mesaj: avem un sistem fiscal predictibil, suntem deschiși să atragem mai multe investiții și avem și câteva avantaje, cel energetic fiind cel mai important”, a explicat consilierul de stat în cadrul Cancelariei primului ministru, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

Acesta a  amintit întâlnirile dintre membrii Parlamentului American și reprezentanți ai Parlamentului din România, la care au participat 12 trimiși din partea partidelor, pentru a asigura culegerea de informații nefiltrate prin diferite canale de comunicare.

„Dar acest efort trebuie continuat pentru a putea să reluăm discuțiile și să avem o dată clară când vom avea Visa Waiver pentru a aduce partenerii americani în România.  Și partenerii americani probabil cu siguranță se duc în mai multe țări europene și spun cât durează să obții o autorizație de construcție în România față de Croația, Franța, Germania, cum se obține un aviz de mediu, care este comunicarea cu autoritățile locale, pentru a dezvolta un plan de afaceri. Acestea sunt lucrurile esențiale pe care trebuie să le promovăm”, a subliniat social democratul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: