De peste trei ani, REMIN S.A. Baia Mare se află sub administrarea specială a lui Bogdan Chițescu, încercând să își regăsească locul într-o industrie minieră aflată în declin.
„Această companie a fost una fanion, emblematică la nivelul Europei de Sud, nu doar în România”, subliniază Chițescu, invitat în studioul Puterea Știrilor, amintind că în perioada comunistă exploatările miniere valorificau resurse extraordinare.
Astăzi, imaginea este diferită, minele din Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud se află în conservare, iar media de vârstă a angajaților este ridicată.
„Tinerii nu mai sunt interesați să meargă la facultatea din Valea Jiului. E o mare problemă pe care va trebui să o rezolvăm dacă redeschidem activitatea minieră”, avertizează administratorul special.
Restructurarea companiei vizează o formă mai suplă și eficientă economic, însă viitorul depinde de resursa umană.
„Ne gândim foarte serios să punem umărul la redeschiderea învățământului profesional, foarte necesar”, explică Chițescu, subliniind că fără formarea unei noi generații de specialiști, mineritul riscă să rămână doar un capitol din trecut.
Însă problemele nu se opresc la extracție.
„Degeaba scoatem de la REMIN substanță, dacă nu putem s-o separăm și nu putem să facem și partea de siderurgie. România are nevoie și de siderurgie”, spune Chițescu, oferind exemplul renașterii Oțelului Roșu. În opinia sa, doar printr-o viziune integrată – de la extracție până la prelucrare – România poate redeveni competitivă pe piața europeană.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News